
11 iulie a fost Ziua Internațională a Populației. Conform ultimului raport, populația planetei va atinge apogeul (10,6 miliarde de locuitori) în 2086, nu în 2100 cum se spunea până acum. Pe 11 iulie ONU a publicat Raportul Demografic Global pe care îl puteți accesa aici: www.un.org.
Raportul nu este unul încurajator. Populația planetei îmbătrânește. Raportul conține o sumedenie de cifre și e ușor să te pierzi în ele. Concluzia, însă, e simplă: Europa îmbătrânește mai repede ca oricare altă zonă geografică a lumii.
În 2030 Europa va avea 1,1 miliarde de locuitori, în timp ce Africa de la Sud de Sahara va avea 1,4 miliarde de locuitori. Presiunea migratoare din motive economice de la sud la nord va crește și demografia Europei se va schimba radical.
Avortul e cauza principală a decalajului demografic. Asta a fost alegerea politicienilor din anii 60 încoace. Consecințele sunt vizibile, în fața ochilor noștri. Pentru prima dată în istorie, în 2018 numărul persoanelor de peste 65 de ani a fost mai mare decât al copiilor de sub 5 ani, o realitate cu consecințe.
Consecințele doar se vor înrăutăți. Majoritatea dintre cei mai în vârstă nu le vor resimți, dar tinerii de azi le vor simți. Le-am avortat frații și surorile și cei care au avut șansa să vadă lumina zilei vor duce pe umerii lor povara economică viitoare.
Peter Costea