%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Sufletul capătă aripi acolo unde sinceritatea este normalitate. Sinceritatea este mediul unde înfloresc relațiile ce dăinuie, unde ideile si faptele circulă nestingherite.
Când sinceritatea s-a pierdut putem declara nule autenticitatea si veridicitatea omului care se transformă din omul unic în omul de serie.
Observ cu tristețe desele deghizări comportamentale la care se pretează semenii. Nu aerisim sufletul, nu îi lăsăm rănile, firești de altfel, să se cicatrizeze sub atingerea Luminii si de aceea disimulăm prin vorbe ca să ascundem adevăratele probleme.
Lipsa sincerității este zăvorul care a încuiat ușa inimii ca să nu pătrundă Duhul dătător de viață si vindecare. Când disimularea este practica curentă viața însăși devine o piesă de teatru cu actori si spectatori.
Am inventat semantici si frazeologii care aparent sunt pe Everestul exprimării, dar ele sunt pornite din sufletul chircit de invidii, stors de patimi si istovit de tusea convulsivă a răcelii în iubirea aproapelui.
Vicleșugul este opusul sincerității, potrivit Mântuitorului.
Dominata zilelor noastre este vicleșugul, evitarea, fentarea unui angajament ferm si sincer în relația cu semenii. Driblăm semenii cu măiestrie si ne lipsim de vigoarea unor relații în care să poți creste, să poți deveni în asemănarea cu Hristos.
Ne tot mirăm de alții, dar niciodată de noi. Ne mirăm cum de ne-am îmbolnăvit așa de grav ca societate, dar fiecare si-a polizat cuvintele, fiecare si-a lustruit limba ca să aibă o vorbire meșteșugită cu care să prindă în cursă pe aproapele său.
Nu avem curajul sincerității cu noi înșine, deci cum am putea să o facem cu alții? Găsim motive să punem mâna în gâtul aproapelui pentru că am pierdut deprinderea cântăririi de sine, a confruntării cu aglomerarea lăuntrică, cu dezordinea interioară.
Fuga permanentă, iureșul zilelor care nu mai sunt stăpânite de noi, ci ne duc ele ca un torent, împiedică așezarea sufletească si au dus la o năuceală din care nu ne mai trezim.
Fără opriri periodice în Hristos, fără statornicirea minții întru Cuvânt suntem în vârtejuri emoționale si derapaje în raționament.
Brutalizăm aproapele ca o laudă de sine a sincerității când de fapt ne etalăm puterea, nepăsarea si mândria. Un adevăr trântit în față este o grosolănie indiferent cum îl ambalezi.
Mulți nu suntem eliberați din carapacea fricii de om si stăm cu capul la cutie când suntem chemați să fim sinceri. Ne cameleonizăm ca să dăm bine la impresia generală fără să fim conștiinței de faptul că toxicitatea sufletului a atinse cote catastrofice.
Abili comercianți cumpărăm ieftin si vindem scump. Mereu preocupați de profitul lui aici si acum, oferim ceea ce se cumpără: laude pentru cei puternici si dispreț pentru cel sărman.
Ne e frică să rostim adevărul care ar aduce cu adevărat eliberarea: nu mai iubim. Nu mai iubim nici firește, ca să nu mai zic, duhovnicește. Mușcăm mâna părintească care ne-a hrănit, trădăm prietenii care ne-au ajutat, ne folosim de oricine ca să devenim cineva.
Sincer, ai putea spune acum că te iubește cineva? Sincer, ai putea spune acum că iubești pe cineva? Iată cum începe exercițiul sincerității. Când iubești umbli liber cu vorba si fapta fără să te preocupi de șușoteli, jocuri de culise, de costuri si calcule.
Sinceritatea este atât de prețioasă că nu poate fi găsită la solduri, pe tarabele lumii, ci la crucea Mântuitorului, acolo unde Dragostea, Adevărul si Dreptatea stau împreună.
Frați si surori întru Hristos, iubiți.
Iubiți curat si jertfitor precum Mântuitorul nostru.
Iubirea ține capul sus pentru că inima bate curat.
Nu vă lăsați jefuiți de dragostea Mielului blând si smerit cu inima.
Comercianții de vase din ceramică le transportau cu căruța si multe dintre ele se fisurau datorită zdruncinăturilor, hârtoapelor. Ca să le vândă pe cele fisurate le acopereau cu ceară. Cumpărătorul avizat întreba: ,,sine cera”?, adică: fără ceară?
Sinceritatea e harul de a nu mai cerui fisurile, de a vorbi deschis despre ce s-a crăpat, ce s-a spart în sufetul nostru, în relațiile noastre. Doar așa ne acordăm șansa de a ne face bine.
Să iubim precum Hristos si să umblăm fără viclenie unii față de alții.
Biruință să avem.
Florin Ianovici
