Dis de dimineață un suflet tare amărât m-a sunat cu gând să își ia viața din pricina durerii și a dezamăgirii adusă de cel de lângă ea. Urma să se căsătorească... Mulțumesc lui Dumnezeu că i-am văzut apelul.
Nu este singura persoană care trece prin mari dezamăgiri legate de oameni, de promisiuni neonorate, de trădări inexplicabile, de răutăți gratuite, de profitori de ocazie care vin , iau și dispar.
Vă rog să îmi permiteți câteva reflecții duhovnicești care nădăjduiesc să vă ajute în momente de mare dezamăgire create de oamenii înaintea cărora v-ați pus inima și ei au călcat-o în picioare.
În primul rând, să nu uitați că anumite lucruri se încurcă din voia lui Dumnezeu. Berbecul care s-a încurcat în tufișuri nu era o întâmplare, ci o soluție de la Dumnezeu pentru ce avea să se întâmple. A fost planul lui Dumnezeu ca anumite lucruri să se încurce ca să se lămurească altele mai importante.
Știu că pentru moment, anumite situații, sunt greu de dus, de suportat. Nu înțelegi de ce s-au blocat, s-au încurcat lucrurile și te lupți cu toată puterea ta să le descâlcești. Mai ales în lumea sensibilă a relațiilor, a prieteniilor unde au fost făgăduințe, vise, planuri, nădejdi care s-au năruit.
Te rog să nu te lași doborât(â) de ceea ce se întâmplă pentru că Dumnezeu vrea să te ferească de un rău mai mare. Mai rău decât o prietenie destrămată este o căsătorie nefericită. Mai rău decât o afacere blocată este o asociere otrăvitoare, mai mult decât un frate care te vorbește de rău este să te dai pe mâna celui care te va lovi amarnic pentru că l-ai lăsat prea aproape de tine.
Uneori Dumnezeu încurcă anumite lucruri din voia Sa, ca să te ferească de situații din care nu mai poți ieși ulterior.
În al doilea rând, când ceva se dărâmă, Dumnezeu ne atrage atenția asupra modului cum am construit planurile de fericire. Furtunile din viață au rolul să descopere temelia pe care este construită așteptarea.
Ignorăm cu atâta ușurință semnalele de avertizare pe care Dumnezeu le lasă pe drumul vieții pentru noi, ca mai apoi în furtună să întrebăm: de ce, Doamne? Ai observat firescul vorbelor lui, dar ai mers înainte. Ai observat că nu prea se roagă, dar ai mers înainte. Ai observat privirile lui, gesturile lui greșite, dar ai mers înainte. Acum, în plină furtună, e timpul să ne asumăm faptul că avem partea noastră de vină.
De multe ori nu am construit pe temelia poruncilor Lui, ci pe temelia gândirii noastre omenești care ne-a dat false asiguri, ne-a adus iluzii în loc de realism. Ce nu are temelia bună nu se va ridica sănătos, ci strâmb și se va prăbuși. Dumnezeu să ne ierte pentru greșelile noastre.
În al treilea rând, când ești dărâmat, atunci vezi cu adevărat care este cercul vieții care stă de jur împrejurul tău. Mesajul de ieri dezvoltă pe larg acest lucru. https://youtu.be/xvCqBWcsMC4 Când durerea te doboară și zaci prăbușit, anumiți oameni stau de gardă împrejurul tău și nu te lasă să mori.
Abia când ești la pământ afli care sunt cei care nu te lasă jos, ci te ridică. Locul unde zaci, este locul unde Dumnezeu naște cele mai trainice relații, cele mai prețioase lacrimi, cele mai îndrăznețe vise.
Cercul vieții este format din oameni care te iubesc atunci când nu mai ai nimic de oferit. Cercul vieții este format din cei care iubesc ca Dumnezeu și nu te lasă să zaci în deznădejde și disperare.
Nu poți opri lumea să fie lume. Poți însă să dai lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Lumea ta nu este controlată de lume, ci de mâna lui Dumnezeu. Pune totul în mâna lui Dumnezeu și ai încredere în planurile Lui pentru tine.
Fii binecuvântat(ă)!
Florin Ianovici



%20%23%20MM.gif)





