“Bucuraţi-vă, ceruri (fiii Împărăției) şi voi care locuiţi în ceruri (oameni duhovniceşti). Vai de voi, pământ (oameni firești) şi mare (oameni lumești)! Căci diavolul (omul malefic) s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12).

Istoria ne învață că oamenii nu învață din istorie. Iar cei care nu învață nimic din istorie sunt sortiți să o repete. Știți povestea Exodului, nu? După patru secole de sclavie petrecute de fiii lui Israel în Egipt, strigătul lor de disperare ajunge la Dumnezeu care își aduce aminte de legământul făcut cu Avraam și hotărăște să-i elibereze din sclavie.

După ce poporul a zăcut în sezonul robiei 430 de ani, cu 30 de ani mai mult decât ar fi trebuit, doar strigătul disperării din cauza asupritorilor marchează în spiritual sfârșitul robiei lor. Nici o întâmplare nu este la întâmplare! Poporul român a fost peste 400 de ani sub stăpânire otomană.

În istoria poporului Israel a fost nevoie de o zi ca Dumnezeu să-i scoată din robie și de 40 de ani ca să scoată mentalitatea robiei din ei. De fapt adevărata problemă nu este robia, ci obișnuința ei. Din ‘89 au trecut 35 de ani de obișnuință.

Schimbarea nu este întotdeauna de la rău la bine. De cele mai multe ori schimbarea este o chemare divină de la starea de bine la starea de excelență. Foarte mulți preferă religia supraviețuirii și teologia neputinței în schimbul Împărăției cerurilor. Mana și prepelițele din pustie sunt bune pentru o zi, dar ele nu fac parte din promisiunile Canaanului și cu ele faci doar religie, niciodată istorie și geografie.

O piesă muzicală contemporană spune: “Cu Domnul în pustie toate râurile curg.” Însă Teologia relațională a Împărăției Lui Cristos spune: “Cu Domnul în Canaan este viață din belșug.” De cele mai multe ori binele este dușmanul lui mai bine.

Nici binele nu-i bine dacă nu-i bine făcut! De pildă, oaia se teme de lup (Rusia) dar o mănâncă ciobanul (Bruxelles-ul). Dar toate aceste lucruri (cum este programul EVARS) nu vor fi decât începutul durerilor și plânsului.

Nu întodeauna se vede sămânța pe care o semănăm, dar secerișul este întotdeauna vizibil. Oamenii duhovniceşti plantează semințe cu valoare eternă și se bucură de răsplătiri eterne. Unul dintre principiile Împărăției declară astfel: “Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică”.

“În ceasul acela, Isus s-a bucurat nespus în Duhul Sfânt şi a zis: „Îţi mulţumesc, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit copilaşilor! Da, Tată, pentru că aşa Ţi-a plăcut Ţie” (Luca 10:21).

Fiii Împărăției Cerurilor au chemarea, capacitatea și capabilitatea de a ierta, iubi și binecuvânta.

God bless România ????????!

“Bucuraţi-vă, ceruri (fiii Împărăției) şi voi care locuiţi în ceruri (oameni duhovniceşti). Vai de voi, pământ (oameni firești) şi mare (oameni lumești)! Căci diavolul (omul malefic) s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12).

Iosif Belea