Amy Barrett este unul dintre judecătorii Tribunalului Suprem al SUA. Mamă a șapte copii (proprii și adoptați, inclusiv o fetiță de culoare din Haiti), Barrett este și o creștină practicantă. Tocmai a publicat o carte care trebuie citită de orice persoană interesată în jurisprudența conservatoare. Dar și fiecare creștin, mai ales tânăr, care aspiră să devină o forță pozitivă în viața publică a cetății.

Printre altele, cartea lui Barrett explică rolul unui tribunal suprem într-o democrație și în sfera drepturilor și libertăților. Iată ce scrie ea:

„(T)he Court’s role is to respect the choices that the people have agreed upon, not to tell them what they should agree to. (Rolul Tribunalului Suprem este să respecte alegerile pe care cetățenii au agreat să le facă, nu să le spună lucrurile asupra cărora ei trebuie să agreeze”.)

Cuvinte înțelepte! Tribunalul nu are dreptul să impună cetățenilor. Tribunalul trebuie să respecte legile și deciziile colective și legal luate ale cetățenilor. Fie că Tribunalului îi plac alegerile sau legile făcute de cetățeni, fie ca nu.

Titlul cărții lui Barrett este și el sugestiv: Listening to the Law / Ascultând de lege.

Conservatorismul propune că tribunalul trebuie să asculte de legile date de cetățeni, nu invers.

Doctrina progresistă a jurisprudenței, afișată cu agresivitate și ilegal în acest an în România și Franța, propune tocmai inversul: tribunalele surpă și anulează deciziile cetățenești cu care ele nu agreează.

Dacă judecătorii CCR ar fi respectat legile României și voința cetățenilor, astăzi am fi avut un președinte diferit. Unul care, chiar dacă imperfect, ar fi fost mai elocvent și competent decât cel pe care clasa politică din România – nu cetățenii – l-au pus la Cotroceni.

Peter Costea