Rar răspund comentariilor pe care le faceți pe marginea postărilor mele pe Facebook. Un comentariu recent, însă, afirma, în mod eronat, că Transnistria nu a aparținut niciodată României / Moldovei, și că Transnistria are dreptul să-și dobândească independența. Ambele afirmații sunt eronate. Chiar dacă Transnistria nu a făcut parte din Romania Mare, ea a fost o parte integrantă a spațiului istoric românesc / moldovenesc vreme de sute de ani.
Informațiile pe care le dau când îmi susțin un punct de vedere le analizez cu atenție înainte de a le repeta. Inclusiv cele privind Transnistria. În plus, privind Transnistria, am vizitat zona de câteva ori în viață. Atât Transnistria din Republica Moldova, cât și Transnistria de dincolo de granițele ei cu Ucraina. În ambele zone geografice am dat peste români și sate românești. Din nefericire, majoritatea covârșitoare dintre românii din România nu cunosc istoria românilor / moldovenilor de dincolo de Prut, și o minoritate și mai infimă cunosc istoria românilor de dincolo de Nistru, ori din stepele Ucrainei.
Nu mică mi-a fost uimirea cu mulți ani în urmă când, căutând sate romanești în Transnistria ucraineană, am dat peste astfel de state și raioane cu nume încă românești: de exemplu Frunze. Raionul Balta din Transnistria ucraineană vine de la cuvântul românesc "Balta". Raionul Balta nu e în Transnistria moldovenească, ci în Transnistria ucraineană. Acolo au locuit români / moldoveni sute de ani. Raionul vecin, Ananiev, încă mai are și el sate românești. Am ajuns în acele sate. În unul dintre ele am dat peste un grup de femei care văruiau pomii de pe marginea drumului. Crezând că eu și colegii mei de călătorie ne-am rătăcit, am întrebat femeile în românește unde ne aflam.
Nu mică mi-a fost uimirea când femeile ne-au răspuns întrebărilor într-o română pură, așa cum se vorbește la Arad (locul în care am crescut). Ne-au spus cum ajungem în satul lor. Ajunși în sat, un alt grup de femei curățau în jurul unui monument al tinerilor din sat care au murit în războiul împotriva naziștilor cu 75 - 80 de ani în urmă. Le-am rugat pe femei să citească numele de familie ale tinerilor, scrise în litere chirilice. Erau câteva zeci de nume. Toate nume pur românești, de genul Neamțu, Costea, Ursu, Lupu și altele pe care nu mi le mai amintesc.
Ajuns în satul vecin, am început o discuție în română cu primul om care ne-a ieșit în cale. Era un om în vârstă care se deplasa cu bicicleta. Ne-a răspuns într-o limbă română pură. Numele acelui domn era Macovei. Un nume mai românesc ca acesta e greu de găsit. Peste tot i-am întrebat pe români cum de vorbesc o limbă română atât de curată. Răspunsul m-a surprins. Părinții noștri, spuneau ei, au fugit de turci dincolo de Nistru cu sute de ani în urmă. S-au așezat pe dealurile împădurite de dincolo de Nistru, izolați de ruși, slavi și turci. Și-au păstrat identitatea și limba română curată, chiar dacă lipsita de vocabularul sofisticat al nostru, al celor de dincoace de Prut.
Domnitorii Moldovei și-au extins autoritatea dincolo de Nistru încă din Veacul XVI. Bejenari din Țara Românească și chiar din Ardeal au fugit în stepele de dincolo de Nistru cu sute de ani în urmă. Au format așezări cu nume distinct românești. Cronicile moldovenești vorbesc despre moldovenii care locuiau dincolo de Nistru, iar regii Ungariei comentau, în corespondența cu Vaticanul, că ținutul din sudul Ucrainei era locuit de slavi, polonezi, tătari și români / valahi. Chiar și Sadoveanu vorbește în romanele lui de românii / moldovenii care locuiau dincolo de Nistru în stepele din sudul Ucrainei de azi. Vă amintiți de Ion Potcoavă?
Sursele istorice sunt multe și clare: românii au locuit în Transnistria moldovenească și ucraineană vreme de sute de ani. Nu au ucis pe nimeni și nici nu au distrus așezămintele nimănui pentru a se așeza acolo. S-au așezat în zonele nelocuite, ori cele de mult timp abandonate. În zonele cunoscute în dreptul internațional ca "terra nullius / pământul nimănui".
Una dintre sursele pe care mă bazez privind istoria românilor din Transnistria și sudul Ucrainei e cartea istoricului basarabean Vladimir Solonari (actualmente profesor la o universitate din Florida). Publicată în 2019, cartea e intitulată A Satellite Empire: Romanian Rule in Southwest Ukraine 1941-1944 / Un Imperiu satelit: Stăpânirea română în sud-vestul Ucrainei 1941-1944. O recomand celor care revizuiesc istoria în defavoarea noastră.
Conform cărții lui Solonari, un recensământ făcut de autoritățile române în Transnistria în anul 1941-1942, a constatat că dincolo de Nistru locuiau 320.000 de moldoveni. Iar conform unui recensământ sovietic, 360.000 de persoane vorbitoare de limba română locuiau la est de Nistru. (Paginile 100-106). Alte studii din acele vremuri puneau numărul românilor / moldovenilor de la est de Nistru la 1.2 milioane, iar alții la 800 000.
Curios, Solomir citează din studiile serologice făcute de medicii români în 1941-1944 care au confirmat că românii de la est de Nistru erau, genetic vorbind, aproape identici cu românii din Ardeal, și mai apropriați de basarabeni, și distanțați de populația slavă.
Vă recomand, de asemenea, un articol publicat în Le Monde Diplomatique în ianuarie 2022 privind Transnistria. Și el conține date istorice utile care dovedesc că Transnistria este o invenție artificială, o victimă a geopoliticilor europene din ultimele câteva secole. [Link: www.monde-diplomatique.fr]
Rusia și Transnistria au dus o campanie de genocid împotriva românilor din Transnistria prin eliminarea limbii române, a școlilor de limba română, intimidare. Nu, categoric nu: Transnistria nu are dreptul la independență ori secesiune. Este un "ținut" artificial, o relicvă a istoriei, o aberație, o creație artificială a politicii țariste, sovietice și putiniste. Nu are dreptul la independență. Nici în sensul moral al cuvântului, nici ca identitate etnică ori civilizațională aparte, dar mai ales în sensul dreptului internațional.
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





