Semnele vremurilor

Peter Costea ◉ Avortul, o idolatrie îngăduită de lege și practicată de om

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Avortul, o idolatrie îngăduită de lege și practicată de om
M-ați auzit spunând de multe ori că avortul este o idolatrie, o închinare la idoli. Știm lucrul acesta nu doar din Scripturi, ci și din ultimele documente sponsorizate de Organizația Națiunilor Unite privind avortul.

Canaaniții își ardeau copiii de vii pentru a îmblânzi dumnezeii. Când clima nu le era prielnică – fie prea multă ploaie, fie secetă cumplită – ei își aduceau copiii ca ardere de tot zeilor canaaniți. Numele lor ne sunt bine cunoscute: Baal, Moloc.

Israeliții au adoptat acest obicei și îl practicau și ei. Tofetul („vatra” în canaanită) despre care scrie Profetul Ieremia, era la o aruncătură de piatră de Ierusalim și era cuptorul unde israeliții își treceau copiii prin foc pentru Moloc.

Fenicienii au dus cu ei această practică sălbatică în coloniile pe care le-au fondat în bazinul Mării Mediterane. Arheologii au scos la iveală urne conținând rămășițele a mii de copii arși în foc, închinați zeilor canaaniți, în Cartagina. Chiar și romanii au fost înspăimântați de această practică atunci când au intrat în contact cu colonia feniciană Cartagina din nordul Africii.

Unul dintre argumentele tot mai întâlnite în documentele ONU privind avortul este similar: avortul e folositor pentru combaterea schimbărilor climei. Cu cât mai multe ființe umane pe planetă, cu atât clima e mai periclitată, spun oamenii de știință. Iar invers, cu cât mai puține ființe umane pe planetă, cu atât mai bine pentru climă. Impactul carbonic scade cu numărul ființelor umane (și nu numai) care respiră.

Conexiunea dintre idolatria sacrificării copiilor de către canaaniți când se produceau calamități naturale și lumea „civilizată” de astăzi care propune avortul ca remediu pentru ameliorarea climei, este deci evidentă.

 
De aceea nu ezit să repet ceea ce am afirmat de zeci de ani: avortul este o formă de închinare la idoli. Ultimele cuvinte ale Apostolului Ioan în prima sa epistolă ne avertizează și ne spune același lucru: Copilașilor, feriți-vă de idoli!

SEMNAȚI PETIȚIA ÎMPOTRIVA FINANȚĂRII AVORTURILOR ÎN ROMANIA DIN FONDURILE PUBLICE
Petiție: Solicităm respingerea proiectului Legii 255/2023
Petiții | 19/05/2023

Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completa formularul de contact: https://aliantarenastereanationala.ro/contact
 
Peter Costea