Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Fanteziile lui Dughin și mesianismul (dar și prăbușirea) lui Putin (III)

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Fanteziile lui Dughin și mesianismul (dar și prăbușirea) lui Putin (III)
Postez astăzi a treia parte a recenziei eseului publicat luna trecută de New Yorker privind mesianismul rus așa cum este el descris de Dughin.

Eseul este intitulat, sugestiv de altfel, The Imperialist Philosopher who Demanded the Ukraine War / Filosoful imperialist care a cerut războiul din Ucraina. [Link: https://www.newyorker.com]

Dacă Putin gândește în termeni mesianici, nu e singurul rus care o face. Dughin este și el un mare admirator al Țarului Alexandru I care l-a învins pe Napoleon, în 1814.

Alexandru I „came to believe that God had ordained him to save Europe / a ajuns la convingerea că Dumnezeu l-a rânduit să scape Europa”. New Yorker numește mesianismul lui Alexandru I „a form of lunatic spiritualism / o formă de spiritualism lunatic”.

Dughin a fost și un activist politic. Împreună cu alți naționaliști ruși a fondat Frontul Patriotic Național, al cărui obiectiv a fost să prevină transformarea Rusiei într-o „copie a modelului european secular / a copy of the secular European model”.

 
A plecat din acest partid și a fondat Partidul Național Bolșevic. Numele amintește de partidul lui Hitler, Partidul Național Socialist. Ceea ce, scrie autorul articolului, îl plasează pe Dughin în lumea fascistă și naționalistă.
Dughin a devenit, într-un fel, un fel de migrant politic. A fondat un think tank, Center for Conservative Studies / Centrul pentru Studii Conservatoare, a candidat la funcția de parlamentar (dar fără succes), și a fondat un alt partid, The Eurasia Party / Partidul Euroasia.

Viziunea partidului este imperialistă. Afirmă Dughin: „our foremost priority is to focus on the creation of the empire / prioritatea primordială pentru noi este să ne concentrăm pe formarea unui imperiu”. Iar Putin, în viziunea lui Dughin, este omul predestinat de istorie („predetermined by history”) să construiască acest imperiu.

Rusia, adaugă el „is in a battle with the existential enemy (Atlantism, the global financial oligarchy, the West) / Rusia e într-o bătălie cu dușmanul ei existențial (Atlantismul, oligarhia financiară mondială și Occidentul”.

Nu pot face un pronostic ferm, dar există șanse ca Dughin să vadă cu proprii ochi prăbușirea Rusiei, nu transformarea ei într-o putere globală și mai ales în una care „eliberează” lumea de „decadența occidentală și asuprirea globală americană”.

În primul rând, Rusia nu are calitățile morale pentru a deveni „eliberatorul lumii”. Rușii, cu toate că sunt o națiune tradițională, trăiesc asemenea unor oameni lipsiți de Dumnezeu. Divorțul e răspândit, avortul o plagă națională, iar beția scurtează viața bărbaților ruși cu zeci de ani.

Vârsta medie la care mor bărbații ruși e în anii 60 ai vieții. Tutunul și beția îi omoară.

Rusia nici nu aduce copii pe lume. Putin e îngrijorat și nu mai are opțiuni viabile să inverseze declinul demografic al Rusiei. Washington Post tocmai a publicat un articol pe tema asta: https://www.washingtonpost.com
 
Or fi rușii pro-familie, dar nu sunt pro-viață. Războiul din Ucraina a secat Rusia de bărbați tineri. În doar 3-4 ani războiul a redus drastic numărul bărbaților tineri care ar fi putut întemeia familii. Sute de mii dintre ei sunt morți, sute de mii handicapați și suferinzi de boli mintale.

Post-război, Rusia va deveni o țară îmbătrânită, secată de resurse umane. O țară care va rămâne împovărată financiar de pensiile de război pe care va trebui să le plătească.

Sute de mii de bărbați tineri nu vor putea munci. Nu vor putea forma familii. Vor rămâne într-o stare de depresie. Penuria de soldați îl determină pe Putin să trimită înapoi pe front soldații răniți încă înainte de a se însănătoși complet. [Link: https://www.dw.com]

Spun cu o convingere oarecum fermă că Rusia nu va mai începe încă un război de scara celui din Ucraina pentru cel puțin 25 de ani. Din lipsa, în primul rând, de resurse umane. Iar mutațiile demografice ale Rusiei nu pot nici ele să fie ignorate: rușii constituie un procent în scădere a populației, iar minoritățile un procent în creștere.

Rusia a câștigat războiul din Ucraina cu un preț demografic exorbitant. Este, însă, și punctul de început al declinului militar și politic al Rusiei post-putiniste. Ce Putin a creat prin forță brută și viețile a un milion de tineri, va începe să se destrame odată cu încetarea războiului.

Peter Costea