Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Leuven, cetatea care și-a abandonat identitatea creștină (II)

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Leuven, cetatea care și-a abandonat identitatea creștină (II)
Și pentru a ne reaminti că încă trăim în era revoluției sexuale, vitrinele magazinelor din Leuven afișau „marșul diversității Pride”, programat pe 25 septembrie. Organizații neguvernamentale progresiste erau și ele prezente, atenționând cetățenii asupra pericolelor climatice, ori a necesității protejării animalelor marine.

Anul acesta, Universitatea din Leuven împlinește 600 de ani.

Fondată în 1425 pentru a forma teologi și preoți, în decenii recente universitatea a devenit un focar puternic al progresismului, neo-marxismului, ateismului, al teologiei progresiste și al revoluției sexuale. Odinioară un loc pentru edificarea minții și învățăturilor sănătoase, în zilele noastre Universitatea a devenit un focar pentru distrugerea minților și învățăturilor sănătoase.

De fapt, atât de radicală a devenit universitatea, încât cu doar puțini ani în urmă studenții l-au huiduit pe Macron, progresistul președinte al Franței, venit acolo să țină un discurs. Și dacă până nu de mult Universitatea din Leuven se identifica oficial „Universitatea Catolică din Leuven”, acum își ascunde identitatea (nominală) creștină. A adoptat un nume nou, „KU Leuven”, unde „KU” înseamnă „universitatea catolică”.

Pe ici și colo am stat de vorbă cu oameni din categoria mea de vârstă. Printre ei erau câțiva bărbați care reparau bicicletele nepoților în curtea unei biserici abandonate. Nu a fost singura biserică abandonată pe care am văzut-o. Clădirile erau închise, identitatea lor fiind dată de inscripțiile în flamandă de pe pereți.

Porțile erau încuiate, accesul la porți ascuns de vegetație, pereții prăbușindu-se, iar turnurile înclinându-se într-o parte. Aleile care odinioară duceau înspre intrarea în incintele de închinare erau acum acoperite de copaci, iar pe alocuri copacii au penetrat acoperișul bisericilor, vârful lor rivalizând înălțimea turlelor bisericilor. Monumentele istorice și statuile din preajma bisericilor erau acoperite de mucegai, iar inscripțiile indescifrabile.

Am plecat din Leuven realizând că în doar câteva decenii recente descendenții celor care timp de sute de ani au clădit creștinismul și identitatea creștină în Leuven, au distrus și irosit moștenirea spirituală a părinților lor. Le-au distrus identitatea, ei acum rămânând străini de identitatea părinților lor, și doar cu identitățile date lor de sociologii zilelor noastre, identități trecătoare, temporare și din care tradiția a dispărut, reverența pentru creștinism lipsește, iar simțământul morții spirituale se simte la tot pasul.

Peter Costea