%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Papa incepe o vizita in Franta astazi. O Franta intentionat ostila credintei cu o lunga istorie de persecutie a credinciosilor. Cu luni in urma cineva mentiona la rugaciune ca un grup de romani neoprotestanti din Paris se intilneau intr-un parc pentru inchinare. Autoritatile nu le aproba inchirierea (nu mai vorbim achizitionarea) unui spatiu. Cred lucrul acesta. In vizitele mele prin Franta laica am vazut crestinii romani si africani inghesuiti duminica pentru inchinare in hale industriale ori depozite. Inacceptabil – de trei ori inacceptabil.
Avocatul francez Gregor Puppink a publicat saptamina aceasta un Raport privind “suferinta crestinilor in Franta”, cu accent pe situatia curenta. In acest link puteti accesa intregul Raport (in engleza): https://eclj.org Redau citeva paragrafe in romana din introducerea raportului.
***
Catolicii francezi s-au obișnuit să trăiască având un sentiment latent de suferință, o stare de insecuritate politică, de ostracizare și chiar un sentiment de rușine. Catolicii nu doar că au devenit o minoritate în Franta, dar – aspect și mai grav – sunt acum neînțeleși. Marea majoritate a populației a pierdut din vedere adevărurile esențiale ale credinței creștine: divinitatea lui Iisus, existența sufletului, virtuțile, caritatea ca iubire jertfelnică, realitatea păcatului, mântuirea și viața veșnică. Această lipsă de înțelegere alimentează respingerea manifestării publice a credinței și, în mod special, a moralei naturale și creștine.
Este esențial ca aceștia să conștientizeze că această suferință latentă nu reprezintă o stare de normalitate. Ea este injustă și își are originea în alegeri specifice istoriei politice a Franței. Biserica, aflată odinioară în centrul satului, a fost împinsă la periferia societății.
Desigur, Franța nu este singura țară care trece printr-un proces de secularizare, însă este singura națiune catolică din Europa care a persecutat în mod repetat Biserica, i-a ucis clerul, i-a expulzat ordinele religioase, i-a jefuit bunurile și i-a interzis activitatea apostolică. Această persecuție, care s-a repetat începând cu anul 1790, a lăsat urme adânci în rândul catolicilor.
Franța, descrisă de papi drept „fiica cea mai vârstnică a Bisericii”, a dat totuși naștere unei multitudini de sfinți și misionari, în special în secolul al XIX-lea – perioadă în care a cunoscut o renaștere extraordinară, întâmpinată, însă, din nou, cu persecuții din partea celei de-a Treia Republici.
Revoluția Franceza nu a reprezentat o simplă separare între Franța și Biserică, ci o repudiere violentă și sângeroasă. Din această ruptură s-a născut Republica, întemeiată pe principiul respingerii identității religioase pe care se clădise Franța. De atunci, Republica s-a construit în opoziție cu Franța catolică, încercând să o suplanteze și să înlocuiască Evanghelia cu propria sa filozofie atee. (…)
Ulterior, și în special după Conciliul al II-lea din Vatican (1962–1965), Biserica din Franța s-a acomodat cu acest regim politic și a căutat să-și găsească locul în cadrul lui, militând pentru reconciliere printr-o viziune mai pașnică și mai incluzivă asupra laicității. (…) Însă laicitatea persistă. Zece ani mai târziu, în 2015, episcopii Franței deplângeau, într-o manieră și mai explicită, faptul că „există în țara noastră un curent de opinie care urmărește trecerea de la laicitatea statului la secularizarea societății. Unii ar dori ca întreaga viață socială să fie seculară, iar cetățenii credincioși să-și exprime și să-și practice credința doar într-o sferă strict privată, tot mai restrânsă sau chiar ascunsă”.
Într-adevăr, catolicii din Franța continuă să fie vizați de forțe sociale și politice dornice să elimine religia nu doar din cadrul statului, ci și din sfera publică, din școli, spitale și chiar din mentalitatea generațiilor tinere. Scopul lui Voltaire de a „zdrobi infamia” rămâne neschimbat în rândul moștenitorilor lui.
Din perspectivă culturală, credința nu mai este, în general, înțeleasă, iar moralitatea religioasă este adesea respinsă. La nivel instituțional, bisericile, școlile și spitalele intră tot mai mult sub controlul statului. Numeroase biserici sunt amenințate, fiind închise, vândute sau demolate, în timp ce școlile și spitalele catolice sunt supuse unor presiuni politice și financiare intense pentru a se seculariza, pentru a preda un anumit cod moral sau pentru a efectua proceduri medicale contrare credinței catolice. Familiile catolice devin tot mai izolate în cadrul societății, ceea ce face extrem de dificilă oferirea unei educații creștine copiilor lor. Mai mult, catolicii cad tot mai des victime ale atacurilor asupra simbolurilor religioase, ale actelor de vandalism și distrugere a lăcașurilor de cult, precum și ale violenței verbale și fizice.
Acest raport documentează tocmai aceste aspecte ale suferinței Bisericii în Franța, cu ocazia vizitei Papei Leon al XIV-lea. Documentul prezintă o expunere factuală și juridică a actelor de violență și a nedreptăților la care este supusă în prezent Biserica. Acesta evidențiază creșterea numărului de acte anticreștine și analizează restricțiile legale impuse libertăților și caracterului specific al școlilor și instituțiilor medico-sociale catolice. Ultimii ani au fost marcați de o revenire la o „laicitate militantă”, prin adoptarea unor legi menite să faciliteze închiderea pe cale administrativă a școlilor independente, să înăsprească controlul asupra libertății de exprimare și a programelor școlare, să impună o educație sexuală contrară moralei catolice și chiar să interzică școlarizarea la domiciliu.
Includerea avortului în Constituție a ofensat, de asemenea, catolicii francezi, care au perceput acest demers ca pe o formă de blasfemie oficială. Și în acest an, o majoritate a deputaților din Adunarea Națională a dorit să transforme în infracțiune refuzul instituțiilor catolice de asistență medicală și socială de a efectua eutanasia, fapt care le-ar fi obligat fie să renunțe la convingerile lor, fie să-și înceteze activitatea. În cele din urmă, dincolo de aceste încălcări ale cadrului legal, instituțiile catolice sunt adesea supuse unor excese de zel din partea administrației, de exemplu atunci când aceasta încearcă să interzică rugăciunea în școlile catolice.
Acest raport pornește de la constatarea prăbușirii catolicismului în Franța, semnalând totodată prăbușirea Franței însăși, ca și cum Franța și Biserica ar fi legate printr-un destin comun. Populația franceză nu a fost niciodată atât de descurajată: își pierde memoria, nu mai transmite viața și cultura și se cufundă în disperare. Nu mai crede în propriul destin.
Catolicii, în schimb, păstrează speranța, susținuți de credință, speranță și caritate, și îmbogățiți de imensa moștenire a creștinătății. Ei aparțin unei realități care îi transcende. Deși sunt minoritari, religia îi menține neclintiți într-o societate care se dezintegrează, iar acest lucru este suficient pentru a le permite să-și păstreze încrederea în viitor. Rămânând neclintiți, ei nu sunt doar o țintă, ci devin și un far și un punct de reper pentru cei care doresc să se ridice din nou, să scape de absurditatea lumii moderne, să-și redescopere rădăcinile și să-și recapete umanitatea de ființe spirituale – alcătuite din trup și suflet – menite vieții veșnice. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care Biserica regăsește în prezent o nouă vitalitate în rândul tinerilor.
Grégor Puppinck
