Există o grabă aproape instinctivă de a fugi spre oameni atunci când ne doare ceva, când avem nevoie de sprijin sau când vrem să fim înțeleși. Poate e reflexul format din copilărie, când ne refugiam în brațele părinților în clipele grele. Poate e dorința naturală de a nu fi singur când ai necazuri. Dar, cu timpul, descoperim că omul spre care alergăm nu e întotdeauna acolo unde speram. Și chiar dacă este, nu întotdeauna poate — sau vrea — să fie ceea ce așteptăm.

Mergând spre om, descoperi uneori pe cineva care nu e mult diferit de tine: un om cu propriile lui frici, neputințe și neliniști. Credeai că îl cunoști, dar este diferit de ce știai. Uneori îl găsești schimbat de experiențe, alteori prins în propriile lupte. Și, oricât ai căuta, la om găsești puțin… uneori, deloc.

Dar alergând spre Dumnezeu, găsești altceva. Găsești ceea ce nu poate fi obținut de la nimeni altcineva. La El nu există limite, nici epuizare, nici refuz. El nu îți oferă doar ceea ce ai cerut, ci adesea ceea ce nici nu știai că ai nevoie. El poate să transforme praful în strălucire și deșertul în grădină. Poate să dea apă din stâncă și să croiască drum prin mare. Poate să-ți schimbe nu doar împrejurările, ci inima însăși.

La oameni găsești toane; la Dumnezeu găsești certitudini. Oamenii te pot răni gratuit, uneori doar pentru a-și ușura propria povară sau pentru a-și hrăni ego-ul. Dar Dumnezeu, dacă îngăduie o rană, o face cu un scop care îți scapă pe moment, dar îți va salva viața mai târziu. „El rănește și leagă rana; lovește și mâna Lui vindecă” (Iov 5:18). Rănile Lui sunt precise, nu haotice; sunt chirurgicale, nu întâmplătoare; sunt pentru viață, nu pentru moarte.

Dumnezeu face minuni nemaiauzite. Omul îți poate oferi un sfat, un sprijin temporar, o mângâiere trecătoare; Dumnezeu îți poate da sens, viață, mântuire. Omul îți poate întinde o mână pentru o clipă; Dumnezeu te sprijină pentru totdeauna.

De aceea, nu grăbi pasul spre oameni ca și cum acolo ar fi soluția ta finală. Când mergi spre ei, fă-o cumpătat, cu înțelepciune, conștient că sunt, ca și tine, fragili. Dar spre Dumnezeu — aleargă! Aleargă cu toată inima, cu toată mintea, cu toată ființa ta. Aleargă fără să calculezi, fără să te îndoiești, fără să te oprești.

Pentru că la El nu vei găsi niciodată mai puțin decât ai nevoie. Și, de cele mai multe ori, vei găsi mult mai mult decât ai îndrăznit să ceri.

La oameni primești picături. La Dumnezeu primești izvorul. Să nu uiți că omul este o umbră și doar Dumnezeu este Lumina.

Să aveți biruință deplină.