Articole Diaspora Română Creștină

Laurenţiu Balcan ◉ „Ceilalți”

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Laurenţiu Balcan ◉ „Ceilalți”

După încadrările religioase actuale, eu sunt penticostal. Pe scurt: m-am născut într-o familie de penticostali, am crescut într-o biserică penticostală, am fost botezat într-o biserica penticostală, am studiat într-un institut teologic de orientare penticostală și mi-am început slujirea într-o biserica penticostală. Am avut chiar și un blog – destul de citit în „epoca” respectivă – care se chema „penticostalul”. Într-un cuvânt, am cam toate datele necesare să fiu socotit un penticostal get-beget. Cu toate astea, unii penticostali de-ai mei vă vor spune că nu sunt chiar un penticostal neaoș. Nu demult, un pastor penticostal aflat în vizită în biserica pe care o păstoresc acum – Biserica Evanghelică Română din Geneva – mă avertiza să am grijă „să nu transform biserica în biserică baptistă”. E neprotocolar să oferi astfel de sfaturi și nu dă bine, mai ales când ești musafir. Musafirul meu nu știa ce spune și nici nu avea datele necesare să emită o opinie demnă de luat în seama. Într-un mod de neînțeles pentru mine, de când sunt în Elveția, cu penticostalii mei nu prea am reușit întotdeauna să vorbesc aceeași limbă – se vede treaba că noi, penticostalii, nu prea ne descurcăm fără darul tălmăcirii limbilor – dar am reușit să vorbesc aceeași limbă cu „ceilalți”. Să fi pierdut eu, oare, ceva pe drum? Nu e exclus, dar la fel de bine se poate  să fi câștigat, de fapt, ceva.

Într-un mod de neînțeles pentru mine, de când sunt în Elveția, cu penticostalii mei nu prea am reușit întotdeauna să vorbesc aceeași limbă – se vede treaba că noi, penticostalii, nu prea ne descurcăm fără darul tălmăcirii limbilor…

Dacă îmi analizez bine inima, descopăr că am sărit de mult pârleazul care mă separa de „ceilalți” frați ai mei și am reușit să mă apropii de mulți oameni frumoși, pe care nu i-aș fi cunoscut niciodată dacă aș fi rămas – îmbufnat și țanțoș – în țarcul gândirii mele cultice. Am, la ora actuală, prieteni baptiști și mă bucur pentru asta. Am cunoscut, de asemenea, mulți oameni deosebiți care vin din mediul creștin după evanghelie și m-am apropiat de ei. În momentul de față, slujesc într-o biserică multidenominațională și, de ani de zile, reușim să trăim în pace și unitate. Am, de asemenea, un coleg de muncă adventist și se pare că ne înțelegem destul de bine. Asta înseamnă că nu mai văd diferențele dintre mine și ei? Ba da, le văd. Dar după ce am văzut, de pildă, diferențele care sunt între penticostali, de ce să mă mai cramponez în diferențele care există între mine și „ceilalți”? După ce am văzut conflictul zilnic din inima mea, de ce să întrețin un conflict cu „ceilalți”, care, în cele din urmă, nu îmi va aduce absolut nimic bun? Mă tot gândesc dacă nu cumva creăm conflicte artificiale pentru a masca adevăratul conflict, conflictul cu noi înșine, conflictul cu omul din noi care încă nu seamănă cu Omul Isus Hristos. Nu cumva excluderea celorlalți este modul pervertit prin care încercăm să ne excludem pe noi înșine? Se pare că e mai confortabil să îi „biciuim” pe ceilalți decât sa ne schimbăm pe noi înșine și să devenim ceea ce suntem destinați să devenim: lumini în întuneric și sare pentru pământ.

Continuarea pe www.convergente.ro