Padre - un bun prieten al meu, îmi spunea ieri că în general oamenii reacționează în funcție de conjunctură: la o vorbă bună răspund cu vorbă bună, la vorbă rea răspund cu o înjurătură! Dacă îl scoți din pepeni pe cineva - fie el chiar preot ori pastor - s-ar putea să fii uimit de reacție. Uneori chiar și eu sunt uimit de mine. De reacțiile mele. De aceea Pavel zice „fac ceea ce nu vreau să fac!” (Romani 7:19)

„Cine crezi că rămâne constant în reacție?”, m-a întrebat confratele. „Sfinții!”. Doar ei păstrează aceeași măsură în toate împrejurările: Și când sunt lăudați și când sunt înjurați! Și când sunt în extaz, și când sunt în agonie. Și pe ploaie, și pe soare. Și-n sărăcie, și-n belșug... (Apropos, astăzi mă întreba Vlad Schlezak, medicul din Londra, dacă este corect să accepți să fii adulat? „Dacă accepți înseamnă că îți place, îți dorești asta”, i-am zis. Ești un vânător de iluzii).

Sfinții au o singură reacție indiferent de conjuncturile vieții: răspund plini de dragoste!

Când avem vreo 23-25 de ani, la Ploiești, la Comitetul Regional al Creștinilor după Evanghelie, era un frate care venea șchiopătând de-un picior. Cred că Toma se numea. Era extrem de amabil și mereu foarte, foarte zâmbitor. Cu o față blajină ieșită din comun. Și cu niște vorbe pline de dulceață. Ani de zile mi-am dorit să fiu ca sfântul acela! (Nu mai știu nimic de el azi).

Chiar așa, ai puterea să te porți ca un sfânt (autentic) măcar o singură zi?

Nicolae.Geantă

www.nicolaegeanta.blogspot.com