Despre Sâmbăta din Săptămâna Mare mulți spun că a fost o zi de odihnă pentru Dumnezeu. La fel ca după creație. Că Hristos Domnul sa odihnit în mormânt. Trupul da, dar Duhul se poate odihni? Duhul Lui fusese încredințat Tatălui. Era viu...

Unii spun că în Sâmbăta Mare Hristos sa coborât în ​​iad. În Hades. Dar Petru nu spune că „sa dus și le-a predicat duhurilor în închisoare” (1 Petru 3:19). Adică nu a coborât în ​​flăcărie iadului, ci în locul celor morți. Acolo unde duhurile așteptau să audă că a venit „izbăvirea pentru cei răscumpărați și judecată pentru cei pierduți”, cum ne-ar zice Tozer. Adică, Isus sa dus să aducă bucuria pentru sfinții îngropați! Și regretul pentru cei ce au săvârșit răul.      

Alții spun că a fost o zi cu tăcere. Atâta liniște era de parcă tot Cerul se dăduse pe modul avion. Mormântul fusese sigilat. Ucenicii stăteau încuiați. Oare nu se intampla nimic?

Cineva spunea că „Sâmbăta Mare este ca o ușă închisă din interior: nu vezi ce se întâmplă, dar știi că cineva e acolo”. Și totuși ce face? Sa deconectat de noi? Ne-a lăsat fără semnal? Nu, Dumnezeu nu piete niciodată conexiunea!

Ușa mormântului era blocată. Sigilată. Dar înăuntru Dumnezeu pregătea ceva: un banchet! Pregătea Învierea!

Sîmbăta Mare e liniștea dinaintea petrecerii. A doua zi Hristos venea afara in hainele bucuriei.

Atunci când ți se pare că Dumnezeu și-a blocat telefonul așteaptă în liniște! Dincolo de pietrele mari din ușa Sa El îți pregătește o surpriză.