În lumea trăncănelii, a spuselor cu sau fără rost, tăcerea nu mai este o virtute. În zilele noastre cine tace e considerat laș, slab, fricos. Ineficient. Proverbul arab: „cuvântul e de argint, tăcerea e de aur” nu mai atrage. Limba trebuie neapărat să aprindă văpăi costisitoare.

Zilele trecute am învățat o lecție superbă de la câinele meu. În timp ce mergeam cu el pe stradă, o liotă canină, care nu-i ajungea nici până la gâtul lui Hunter, se agita zgomotoasă din curți la el. Câinele meu, fără să-i pese, mergea liniștit înainte. Era liber. Tăcerea te face liber!

În ringul de box câștigă cine rămâne până la final! În disputele verbale învinge cine pleacă primul!

Albert Camus zicea că „un om este mai mult om prin lucrurile pe care le tace decât prin lucrurile pe care le zice”. Înțelegeți acum de ce Hristos Isus a tăcut înaintea celor ce-l învinuiau cu mânie proletară? 

Tăcerea e ascetică. Ascetismul este curaj. Sfințire. Odihnă. Da, tăcerea e odihnă. Certurile în schimb sunt chin. Mai mult în zgomot Dumnezeu nu se mai aude!

Încercați să stați departe de certuri. De discuții. Evitați-le! Nu vă chinuiți suletul. Un om înțelept nu stă să se certe ori să se răzbune. Înțeleptul alege să se retragă. Fiți înțelepți. Certurile nu vin din înțelepciune. Ci dimpotrivă…

Nu te certa frate! Nu de teamă, nu de rușine. Dar cine intră în lupta vorbelor va pierde nu doar liniștea, nu doar tăcerea de aur, nu doar cugetul curat. Ci și medalia dela Hristos!

Apropos, știați că greșelile mari se iartă cu puține vorbe?

Nicolae.Geantă