Articole

Sali Sabri ◉ Ne-au tâmpit sau "neam tâmpit"?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Sali Sabri ◉ Ne-au tâmpit sau
Una dintre fetițele mele mi-a spus în dimineața asta că nu vrea să-și pună pachet de acasă la școală ci vrea să-și cumpere un covrig la un leu și cinci zeci de bani. Am plecat mai repede de acasă și ne-am oprit la cea mai bună covrigărie din oraș. Ea s-a dat jos, eu o așteptam în mașină. Avea o singură persoană în fața ei. Între timp au mai venit două doamne. Fără să aștepte la rând, cum e normal, au întins mâna peste fetița mea și și-au cumpărat covrigi. În timp ce eu îmi mâncam nervii, a venit un alt domn care a procedat la fel. Fetița mea s-a dat la o parte din fața tejghelei. M-am dat jos din mașină și fără să spun nimic, am ajutat-o să-și cumpere covrigul. M-am felicitat că nu am spus nimănui nimic. Îmi fac cinste azi că am răbdat să nu-i mustru pe cetățenii bine îmbrăcați dar prost educați.

Ne plângem că guvernul și parlamentarii sunt cum sunt, dar lipsa de bun simț, de corectitudine, de respect în societate, pornește de jos. Femeia de la magazinul din colț încearcă să te fure, kauflandul te fură, enelul te fură, compania de gaz te fură, mecanicul de la colțul străzii te fură și el. Ne place să furăm, dar așteptăm sfințenie de la ăștia mari. Ne-au tâmpit sau "neam tâmpit"? Mă simt dezorientat într-o lume nebună!

Așa procedează cei ce nu-L cunosc și nu-L slujesc pe Hristos!

Lumea multă, oameni puțini. Fiți oameni!

Sali Sabri