%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Îmbrăcat într-o salopetă și-a parcat bicicleta în fața farmaciei și a întrat înăuntru. S-a așezat frumos la rând. Eu m-am nimerit în spatele lui. L-am recunoscut pentru că în urmă cu ceva ani a frecventat Adunarea noastră de turci din Ali-Baba, Medgidia. El nu m-a recunoscut. E și normal pentru că atunci când venea el pe la noi eu aveam o sută trei zeci de kg.
I-a cerut farmacistei un ulei pentru bebele lor nou născut. După ce a aflat prețul, a început să se caute prin buzunare. Mai avea nevoie de patru lei. M-am oferit să plătesc eu în locul lui. A acceptat cu greu.
După ce am cumpărat și eu lista făcută de soția mea, am ieșit afară. Atârnat de bicicleta lui, mă aștepta. Mi-a mulțumit de vreo trei ori, m-a recunoscut. "Credeam că ești supărat pe mine", mi-a spus el. "Păi, de ce?" "Pentru că nu am mai venit pe la biserică"
Oamenii au impresia că dacă nu mai vin pe la biserică, nu mai există pentru noi. De ce au impresia asta? Pentru că noi așa ne comportăm. Dacă nu mai este pe lista de membrii, dacă nu-și mai dă zeciuiala, dacă nu mai frecventează Adunarea, gata, s-a terminat filmu'! Nu ne mai interesează. Suntem îndoctrinați nașpa. Ce ne alimentează acest comportament? De ce procedăm așa? Ce ne-a furat bucuria de a vorbi cu oamenii, de a le arăta dragostea cu care ne lăudăm, chiar dacă nu mai vin pe la noi?
Grigore cel Mare căruia i s-a șoptit, în timp ce oficia serviciul divin, că în apropiere un om a murit de foame, s-a oprit, și-a scos pe loc haina preoțească și a spus: "Dacă la Roma, un om moare de foame, atunci slujba nu mai poate fi continuată".
Cum ar fi dacă am proceda la fel? Conferințele noastre, programele noastre, show-urile noastre de prin biserici nu-i va atrage pe oameni la Hristos dacă nu ieșim afară, să strigăm pe ulițe că-i iubim, că ne pasă de ei și că nu vrem să ajungă în iad.
Mergând, umblând, făcând cumpărături, Să-L facem de cunoscut!
Sali Sabri
