%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
După multă, multă vreme, ieri am luat-o pe jos în celebrul nostru cartier. Și mașina asta uneori e o binecuvântare, alteori e blestem. E blestem pentru că atunci când mergi cu mașina nu poți observa chestiuni interesante din lumea noastră. E o trecere grăbită în care ratezi lucruri cu care nu te vei mai întâlni niciodată.
Așadar, mi-am lăsat mașina și am luat-o pe jos. Dacă în urmă cu 15 ani străzile cartierului meu arătau de parcă ar fi fost bombardate, astăzi majoritatea străzilor sunt asfaltate. Bun lucru. Am văzut că au apărut și ceva trotuare. Dar înguste trotuarele de parcă cei care le-au făcut aveau 25 de kg de persoană, cu ambalaj cu tot. Dacă arăți normal și ții un copil de mână, pur și simplu nu încapi pe trotuar. Dacă până ieri mă enervam pe oamenii din Ali-Baba că nu se urcă pe trotuar atunci când vine o mașină, acum îi înțeleg perfect!
Am observat că au răsărit muuulte case. Case frumoase, cu etaj, cu mansarde. Garduri înalte, porți orinetale cu formă de versace. Păcat că sunt goale casele. Au mers concitadinii mei prin Eruropa, muncesc acolo de ani de zile, investesc în case mari și frumoase la care pun camere și alarme pentru a le păzi. Proabil unii se vor întoarce, dar cei care au copii care sunt prinși în sistemul occidental, au învățat limba, merg la școală, pentru aceștia zero șanse de întoarcere. Și atunci de ce să investești aici? Who knows. Nu cercetez aceste legi, că-nebunesc de le-nțeleg. La mine pe stradă sunt 63 de case din care 33 sunt goale. Alea goale arată cel mai bine.
Totul e o goană după vânt și după nimicuri. Investim în noi de parcă am am fi veșnici pe pământ. Hristos în noi nădejdea Slavei. Restul e deșertăciune!
Sali Sabri
