Domnule Secretar de Stat Blinken, nu desconsiderați importanța Libertății Religioase

Respingând nevoia de a stabili o serie de priorități pentru politica internațională privind domeniul drepturilor omului, Secretarul de Stat american aduce un grav deserviciu pentru milioane de oameni care sunt persecutați pentru credința lor.

Secretatul de Stat, Antony Blinken, își propune să-și lase amprenta asupra politicii internaționale privind drepturile omului, minimizând importanța libertății religioase. El se înclină în fața tendințelor politice partizane interne, fără să răspundă realităților dintr-o lume în care nevoia de a se opune persecuției religioase a devenit din ce în ce mai urgentă, analizează National Review.

În mod tragic, o îndepărtare de la libertatea religioasă va fi în detrimentul unui număr mare de credincioși asiatici, africani și din Orientul Mijlociu.

Pe 30 martie, Secretarul Blinken, vorbind cu presa, a făcut o declarație grăitoare cu privire la publicarea rapoartelor anuale ale Departamentului de Stat privind drepturile omului. La început, el a menționat un punct special, anume „repudierea” accentului pe libertate religioasă pe care administrația precedentă l-a avut.

Declarând că „nu există nicio ierarhie care face ca unele drepturi să fie mai importante decât altele”, el a preluat o idee a administrației Clinton, care a folosit-o pentru a se opune Legii privind Libertatea Religioasă în 1998. Blinken a denunțat pe nedrept o comisie înființată de administrația anterioară pentru „declarațiile sale dezechilibrate care sugerează o astfel de ierarhie”.

Secretarul de Stat se referea la Comisia pentru Drepturi Inalienabile, prezidată de Mary Ann Glendon, profesor de Drept la Harvard. Pe atunci, Secretarul de Stat Mike Pompeo a înființat această comisie pentru a-l consilia de principiu cu privire la fundamentarea politicii SUA în domeniul drepturilor omului conform principiilor fondatoare americane. De fapt, raportul Comisiei nu sugerează crearea unei „ierarhii” a drepturilor.

În abordarea sa istorică, raportul afirmă: „Printre drepturile inalienabile pe care guvernul este dator să le asigure, din punctul de vedere al Fondatorilor, sunt drepturile de proprietate și libertatea religioasă”.

Comentatorii care au raportat că aceasta a fost viziunea comisiei au greșit, pur și simplu. Raportul comisiei subliniază importanța respectării tuturor angajamentelor privind drepturile omului asumate în temeiul dreptului internațional și afirmă chiar că „tensiunile dintre drepturi nu pot fi niciodată o scuză pentru eșecul” de a face asta.

Cu toate acestea, raportul Comisiei afirmă că acordarea priorității unor drepturi specifice în anumite momente ale politicii externe este o necesitate pragmatică și juridică. Concluzionează că „politica externă a Statelor Unite poate și ar trebui, în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, să stabilească ce drepturi corespund cel mai mult cu principiile, prioritățile și interesele naționale la un moment dat”. Practic, indică un exemplu prin care Congresul a mandatat protecții speciale pentru libertatea religioasă și împotriva traficului de persoane, o formă de sclavie.

Atacând conceptul de stabilire a unei ierarhii cu nevoia de a stabili priorități în politica drepturilor omului, Blinken se opune Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, practic. Documentul seminal al drepturilor omului ridică, în mod explicit, libertatea religioasă la rangul acelor puține drepturi care, în momente critice, sunt „nederogabile”, adică nu pot fi suspendate. Iar după cum a observat Comisia, dreptul internațional acceptă faptul că unele drepturi ale omului sunt „absolute sau aproape, recunoscând puține sau deloc excepții, în timp ce altele sunt supuse multor limitări rezonabile sau condiționate de resursele disponibile și de acordurile de reglementare”.

La nivel internațional, milioane de oameni suferă persecuții religioase, cu efecte de anvergură asupra stabilității și dezvoltării. Factorii de decizie politică ignoră pericolul iminent și grav. Blinken a demonstrat asta menționând atrocitățile Chinei împotriva musulmanilor uiguri, prezentându-l ca primul exemplu de încălcări în declarația sa din 30 martie. Acesta este, de asemenea, primul exemplu din prefața sa la Raportul de țară din 2020 privind Practicile Drepturilor Omului. Acolo, el subliniază caracterul religios al persecuției și genocidul Chinei atât împotriva musulmanilor uiguri, cât și a „membrilor altor grupuri minoritare religioase și etnice”.

De la Holocaust, genocidul a devenit o prioritate pentru politica externă americană, o preocupare atât de ferm stabilită, încât nici măcar politica partizană nu a reușit să o disloce. Genocidul musulman uigur a fost recunoscut oficial de Mike Pompeo în ianuarie 2021 și a fost imediat susținut de administrația Biden, în ciuda comentatorilor din mass-media care au spus că desemnarea este o decizie politică greșită, o lovitură dată Chinei de fosta administrația Trump, fără justificare.

Guvernul Statelor Unite a recunoscut în total șase situații de genocid și jumătate dintre ele fiind în conexiune cu identitatea religioasă (și etnică) a grupului de victime vizat. Genocidul ISIS din 2016, de exemplu, a vizat comunitățile religioase din Yazidis și creștinii din Orientul Mijlociu. În prezent, crește presiunea pentru recunoașterea a trei cazuri adiționale de genocid, toate implicând grupuri vizate pentru eradicare, în mare parte din cauza religiei lor: musulmanii Rohingya din Myanmar; creștinii din anumite zone din Nigeria și creștinii ortodocși armeni, greci și siriaci din Turcia.

Mai mult, libertatea religioasă are un loc primar în istoria, legea, tradiția politică și cultura americană. Primul Amendament a pus bazele primului experiment național din lume, în care toate religiile dintr-o societate pluralistă sunt egale în condițiile legii. Acest principiu a devenit una dintre contribuțiile aderării SUA la dreptul internațional al drepturilor omului, după cum a menționat Comisia. Mulți americani, de la primii peregrini și până în prezent, au găsit refugiu de la persecuția religioasă în alte țări. Familia lui Blinken era printre ei. După cum a afirmat cu emoție la începutul audierii sale de confirmare, diverși membri ai familiei sale evreiești și-au găsit refugiul în Statele Unite după ce au fugit de pogromurile rusești, de comunismul sovietic și de Holocaust.

Însă Blinken și-a anunțat intenția de a corecta „dezechilibrul” drepturilor omului al administrației Trump, care prioritiza libertatea religioasă internațională în mod expres și a precizat că, în politica externă, el va trata drept „co-egal” cauzele liberale ale LGBTQ și ale avortului. Această retrogradare a libertății religioase va fi interpretată, inevitabil, de către departamentul său în sensul că libertatea religioasă trebuie să primească puțină atenție în agenda sa. Afirmând că raportul consultativ nu a fost un „document de îndrumare” pentru el și declarând că emfază că „îl respinge decisiv”, a reiterat acest lucru – deși Blinken nu a spus niciodată în mod explicit că are ca scop minimizarea libertății religioase. Această desconsiderare pentru problema libertății religioase este eronată.

Efectele deciziei lui Blinken sunt deja evidente în programarea USAID, pe care departamentul său îl finanțează. În timp ce bugetul său anual de 25 de miliarde de dolari are nenumărate alte obiective politice, USAID a anulat sau a înghețat o serie de proiecte aprobate de administrația anterioară pentru uiguri și pentru victimele persecuției din Nigeria și Orientul Mijlociu.

La mijlocul lunii martie, Blinken a redus sancțiunile împotriva oficialilor chinezi legați de genocidul din China. Această acțiune a urmat după recomandările Ordinului Executiv pentru Promovarea Libertății Religioase Internaționale din 2 iunie 2020, care urmărea „prioritizarea” libertății religioase în politica externă și în programele de asistență externă. Să fie, oare, unul dintre documentele pe care Secretarul de Stat le-a distrus pe 30 martie?

Să sperăm că Blinken va reveni pe calea cea bună, recunoscând importanța esențială a libertății religioase. Ar trebui s-o facă rapid, înainte ca politicile și programele urgente să fie lăsate să dispară și persecutorii să se simtă încurajați.

Tribuna.US

22 martie 2025