O broscuță, ce habita într-o fântână, spunea zi de zi suratelor sale că cerul este exact cât gura puțului. Îngust.  Limitat. Odată în fântână a venit un vizitator. O broască din lac. În discuțiile lor despre cer, broasca din lac i-a spus că e incomensurabil. Că este atât de mare, de larg, încât nu se poate măsura. Evident că a fost contrazisă. 

La insistențele suratei  din lac, broasca din fântână a reușit să iasă cu vizitatoarea pe ghizdurile puțului. Și când a privit imensitatea cerului a rămas șocată! Incredibil ce uriaș poate fi! Însă, după ce a privit atenta a spus: “Da, ai dreptate cu cerul tău! Totuși eu mă întorc înapoi în fântână și la cerul meu mic”.

Teologia broaștei din fântână e destul de frecvent întâlnită și-n creștinism. Dai nas în nas cu ea prin biserici, prin grupuri inter-relaționale. Oameni care pun limite la cer. Etnice, confesionale, muzicale, matrimoniale. Cu privire la Masa Domnului. Ori la vestimentație. Cu privire la zile de sărbătoare, la mâncare, la căsătorie, la botez… Legisme. Legalism. Teologie vătămătoare. Aducătoare doar de poveri, nu de viață. Prin urmare, asemeni unui rege evreu, stăm în picioare în car să ne vadă poporul deși suntem aproape morți!

 Cu teologia broaștei din fântână ducem luptă pe două fronturi. Pe de-o parte cu cei ce limitează Cerul și ajungerea la el. Și pe altă parte, cu cei ce văd că Cerul e mult mai imens dar refuză să creadă. Apoi se întorc înapoi la cerul lor limitat. Cum a făcut un consătean al meu, de altă confesiune. După ce am purtat 90 de minute muncă  de lămurire cu el și ne-am rugat, la plecare mi-a strâns mâna și mi-a spus: “Frate Nicu, tot ai dreptate. dar eu tot la învățăturile mele rămân!”

Fugiți de Cerul ce se vede din fântână. Pentru că e făcut de oameni. Din lac însă se vede tot Cerul creat de Dumnezeu. Dar pentru asta mai întâi trebuie să lupți ca să ieși din puț!

Nicolae.Geantă

Chicago, Skokye, Illinois 

https://nicolaegeanta.blogspot.com/