
În zilele noastre, prea puÈ›ini oameni par capabili să-È™i imagineze cum ar fi viaÈ›a fără libertatea de exprimare. În termeni simpli, fără Primul Amendament nu am avea niciun drept recunoscut la o viață privată sau la relaÈ›ii personale. Punct. Vă convine aÈ™a ceva?, analizează Stella Morabito într-un articol The Federalist.
Mai jos voi încerca să explic conexiunea. Dar mai întâi, trebuie să înÈ›elegem că războiul împotriva liberei exprimări a început în America cu zeci de ani în urmă. Comentariile prinÈ›ului Harry în care numea Primul Amendament „o nebunie“ sunt doar cele mai recente dintr-o lungă serie de atacuri publice. O astfel de exprimare ar trebui să surprindă pe oricine iubeÈ™te libertatea, indiferent că e american sau de altă naÈ›ionalitate. Cu toate acestea, a găsit rapid un mediu prielnic de dezvoltare.
Sloganul „exprimarea liberă înseamnă discurs instigator la ură“ a prins foarte bine în campusurile universitare încă din anii ’90. Oamenii sunt anulaÈ›i cu uÈ™urință astăzi pentru orice cuvânt greÈ™it. Acum mai bine de cinci ani, aproape 40% dintre tinerii adulÈ›i chestionaÈ›i de Pew Research au declarat că consideră libertatea de exprimare periculoasă. Habar nu au cât de periculoasă este această direcÈ›ie.
Aceia dintre noi dedicaÈ›i libertății religioase, de exprimare È™i asociere, ne referim la subiect mai ales în contextul vieÈ›ii de zi cu zi È™i al afacerilor. Rareori discutăm despre scopul mai profund al Primului Amendament, care este acela de a ne păstra dreptul de a întemeia familii, de a ne face prieteni fără imixtiunea statului È™i chiar dreptul de a gândi cum dorim.
Pe scurt, Primul Amendament serveÈ™te drept scut împotriva izolării sociale. SunteÈ›i izolat social ori de câte ori statul sau Big Tech vă reglementează discursul, astfel încât nu vă puteÈ›i exprima opinia fără teama de a vă pierde mijloacele de trai.
Legea Egalității ar avea un astfel de efect major de izolare, deoarece este atât de evident neconstituÈ›ională. Ar elimina libertatea religioasă È™i de exprimare, în pofida Primului Amendament, care prevede în mod explicit „Congresul nu va elabora [o asemenea] lege“. În orice caz, odată ce elitele puterii încep să impună reglementări privind limbajul, scutul reprezentat de Primul Amendament în faÈ›a izolării sociale a dispărut.
Nebun este cel ce face nebunii
O altă naraÈ›iune care deserveÈ™te izolarea socială este ideea ciudată că Primul Amendament este ceva ce doar conservatorii sunt preocupaÈ›i să menÈ›ină. Când principalele canale de È™tiri au relatat comentariile prinÈ›ului Harry, ei s-au concentrat mai puÈ›in pe cuvintele sale È™i mai mult pe „reacÈ›ia“ presupuÈ™ilor membri de dreapta.
Un titlu din Newsweek spunea că a stârnit „furia republicanilor“. Vanity Fair a folosit un titlu sarcastic, susÈ›inând că replicile lui Harry „au oferit unor reporteri un motiv pentru a dezbate din nou Războiul de Independență.“ Un alt articol confirma că Harry „are dreptate“, deoarece libertatea de exprimare poate duce la abuzuri. BineînÈ›eles, fiecare È™i absolut toate libertățile, pot duce la abuz, È™i chiar o fac. Dar cel mai mare abuz ar fi interzicerea garantării libertății.
Fără protecÈ›ia Primului Amendament, pierdeÈ›i protecÈ›ia guvernului privind dreptului dvs. de a vorbi liber. Prin urmare nu mai puteÈ›i comunica la fel de uÈ™or cu cei cu care doriÈ›i. Vi se interzice să-i ascultaÈ›i pe cei pe care aÈ›i vrea. Și astfel, fără acces la o conversaÈ›ie deschisă, chiar È™i capacitatea de a gândi – de a genera idei noi, de a lua în considerare ideile noi ale altora, de a îmbunătăți aceste idei comunicând – se evaporă. Capacitatea dvs., dreptul dvs. de a dezvolta noi relaÈ›ii È™i prietenii se erodează È™i el drastic.
PrinÈ›ul Harry a recunoscut că nu are habar despre ce vorbeÈ™te. Iar comentariile sale cu privire la Primul Amendament nu sunt chiar inteligibile: „PuteÈ›i găsi o portiță de scăpare în orice. PuteÈ›i valorifica sau exploata ceea ce nu se spune, mai degrabă decât să respectaÈ›i ceea ce se spune.“ Acest lucru indică clar că nu înÈ›elege care este miza.
Poate că dacă prinÈ›ul Harry ar înÈ›elege legătura dintre libertatea de exprimare È™i dreptul de a trăi È™i a lăsa È™i pe alÈ›ii să trăiască, nu s-ar mai aventura atât de uÈ™or să numească Primul Amendament „o nebunie“. Poate ar înÈ›elege că reprezintă întreaga bază a ceea ce îi protejează lui dreptul de a stabili – sau renunÈ›a la – relaÈ›ii personale după bunul plac. Poate chiar ar ajunge să-l aprecieze.
Cum să ne raportăm la Primul Amendament
Dacă guvernul nostru nu ar recunoaÈ™te Primul Amendament, cei care conduc statul È™i aliaÈ›ii lor din Big Tech È™i mass-media ar avea în cele din urmă puterea de a ne dicta tot ce avem voie să spunem oricui, pentru propria noastră protecÈ›ie, chipurile. Colaborarea prinÈ›ului Harry cu „Commission on Information Disorder“ a Institutului Aspen este, la urma urmei, menită să decidă pentru toată lumea ce este „dezinformare“ È™i ce nu. Pesemne că nu avem capacitatea necesară pentru a ne da singuri seama.
Din păcate, această promovare a cenzurii a devenit o acÈ›iune de rutină în prezent. Capii tehnologiei de la Twitter, Google È™i Facebook cenzurează acum în mod deschis conÈ›inutul. Ei afirmă că fac acest lucru pe motiv că unele informaÈ›ii sunt „contestate“, sau că agenÈ›ii lor de verificare a faptelor (anonimi) au constatat că sunt false, sau conÈ›inutul este periculos, sau, pur È™i simplu, inadecvat. Adevăratele motive sunt „pentru că sunt conservatoare“, aÈ™a cum vedem în naraÈ›iunile mass-media care critică conservatorii pentru că doresc să protejeze dreptul la libera exprimare.
Demersurile acestor tribunale creează, de fapt, un gol de informaÈ›ii, o naraÈ›iune incontestabilă, în care nu sunt permise alte schimburi de idei. Acest vid vă reduce capacitatea de a comunica cu ceilalÈ›i È™i, prin urmare, capacitatea de a verifica realitatea împreună cu cei aleÈ™i de dvs. Dacă permitem această stare de fapt la nesfârÈ™it, societatea civilă se va prăbuÈ™i în cele din urmă, aÈ™a cum se întâmplă întotdeauna în regimurile care interzic libera exprimare.
Să analizăm, de asemenea, modul în care libertățile sunt ordonate în Primul Amendament. Începe în mod specific cu libertatea religioasă, a convingerilor, de conÈ™tiință È™i gândire. Apoi, se menÈ›ionează libertatea de exprimare, oferindu-vă dreptul de a vă exprima conÈ™tiinÈ›a. Apoi, libertatea presei înseamnă că aveÈ›i dreptul să vă înregistraÈ›i gândurile, în scris sau alte forme.
Libertatea de asociere vă oferă dreptul de a vă transmite ideile oricui doreÈ™te să le asculte. De asemenea, aveÈ›i dreptul să vă întruniÈ›i cu oamenii în mod paÈ™nic, iar elitele puterii nu au dreptul să vă spioneze. Dacă vreunul dintre aceste drepturi este încălcat, aveÈ›i dreptul să depuneÈ›i plângere, pentru a vă opune acestui abuz de putere.
Această ordine în care apar libertățile este edificatoare. Dar indică È™i un circuit interconectat, interdependent, care funcÈ›ionează în ambele direcÈ›ii. Ceea ce gândeÈ™ti este adevărata sursă a ceea ce pui în cuvinte. Dar gândurile nu apar în vid. Trebuie să te poÈ›i asocia liber cu alÈ›ii care vorbesc liber, pentru a-È›i forma propria părere È™i chiar pentru a-È›i dezvolta abilitatea de a gândi singur.
Deci, dacă aÈ›i ajuns la concluzia că viaÈ›a privată este un „lucru din trecut“ È™i credeÈ›i că nu v-ar deranja ca statul să vă reglementeze discursul, poate că nu înÈ›elegeÈ›i că odată ce vorbirea dvs. este reglementată, È™i relaÈ›iile voastre sunt susceptibile a fi controlate de stat. ContinuaÈ›i să mergeÈ›i în acea direcÈ›ie È™i veÈ›i ajunge într-o stare de izolare virtuală.
Regimul totalitar elimină întotdeauna libertatea de exprimare mai întâi
Filosoful politic Hannah Arendt a menÈ›ionat că toate sistemele totalitare depind de cultivarea izolării sociale a oamenilor. Izolarea îi face pe oameni neputincioÈ™i. AÈ™adar, nu este de mirare că libertatea de exprimare este întotdeauna prima pe listă în timpul, È™i după, preluarea dictatorială a puterii. O analiza sumară a guvernelor comuniste È™i fasciste din secolul al XX-lea confirmă că ele intenÈ›ionează întotdeauna să distrugă întreaga sferă a vieÈ›ii private È™i a relaÈ›iilor.
LuaÈ›i în considerare, de exemplu, RevoluÈ›ia Culturală din China din 1966-1976. PreÈ™edintele Mao Zedong a folosit milioane de tineri ai Gărzii RoÈ™ii pentru a promova gândirea comunistă „corectă“. Aceasta însemna eliminarea oricăror idei „vechi“ È™i supunerea celor care nu erau treziÈ›i la acte rituale de umilință, în sesiuni de reeducare ce culminau cu confesiuni forÈ›ate È™i false.
La fel, scopul declarat al fondatorilor Rusiei Sovietice a fost de a elimina toată viaÈ›a privată. Au promovat idealul „Omului Sovietic Nou“, ceea ce însemna ca cetățenii să nu fie devotaÈ›i decât statului comunist, fără alte direcÈ›ii personale.
BineînÈ›eles, astfel de lucruri au dus la dispariÈ›ia încrederii sociale, oamenii turnându-È™i vecinii È™i membrii familiei. AceeaÈ™i dinamică a avut loc într-o serie de guverne opresive, începând cu Teroarea Iacobină din timpul RevoluÈ›iei Franceze. O vedem astăzi la scară largă în China comunistă, unde libertatea de exprimare este sufocată de un sistem de credit social care pretinde o strictă conformare cu regimul în schimbul accesului la bunuri È™i servicii.
Din păcate, în America putem observa acum spectrul tulburător al celor de mai sus. AduceÈ›i-vă aminte de guvernatorii È™i primarii care au creat numere telefonice speciale pentru a vă turna vecinii care nu respectă reglementările COVID. Vedem cum codurile Stângii privind limbajul invadează toate instituÈ›iile, inclusiv armata. Pe Amazon se practică arderea virtuală a cărÈ›ilor. Oamenii trebuie să meargă ca pe coji de ouă pentru a evita să fie anulaÈ›i.
Când mulÈ›imile de pe Twitter l-au criticat pe Kemba Walker, vedeta echipei Boston Celtics, pentru că purta o jachetă cu steagul Gadsden, el a declarat că nu avea idee ce reprezintă, distanÈ›ându-se de ideea că steagul simboliza conservatorismul. De fapt, acel steag serveÈ™te ca simbol al Primului Amendament, È™i al protecÈ›iilor sale pentru viaÈ›a privată.
„Nu mă călca în picioare“ este un sentiment universal. Presupun că stăpânii noÈ™tri prezumtivi ar prefera să purtăm cu toÈ›ii ceva de genul: „Calcă-mă în picioare, te rog!“
În final, există două direcÈ›ii. Una este pro-raÈ›iune, iar cealaltă este anti-raÈ›iune. PrinÈ›ul Harry È™i aliaÈ›ii săi anti-libertate de exprimare s-au plasat în tabăra anti-raÈ›iune. Asta înseamnă totodată È™i anti-relaÈ›ii. Poate că Harry ar trebui, cât încă poate, să mediteze la o idee a conaÈ›ionalului său, GK Chesterton: „Există o gândire care împiedică raÈ›iunea. Acesta este singurul gând care ar trebui împiedicat.“
Traducere și adaptare
Tribuna.US