Trump și Putin discută posibilitatea unui nou summit, la Budapesta, la 250 de kilometri de Arad, pentru a discuta încetarea celui mai teribil și sângeros război din Europa, din ultimii 80 de ani. Nu un summit la București. De ce nu la București, întrebăm? Pentru că istoria nu se face la București, cu toate că s-ar putea face. Se face la Budapesta.

De ce oare? Pentru că, pe scurt, diplomația română e la pământ și a fost la pământ de zeci de ani. Avem miniștri de externe incompetenți, timizi, servili. Indivizi care nu ies în evidență cu nimic. Datoria unui ministru de externe este să facă o țară să arate bine „în afară”, să pledeze interesele țării, să aibă idei prin care să promoveze imaginea țării, să facă cunoscută în lume țara pe care o reprezintă.

Să promoveze o imagine distinctă a țării, să fie o persoană cu un discurs distinct și o personalitate care se diferențiază ușor de alți miniștri de externe. O persoană despre care colegii de breaslă să vorbească, fie de bine (preferabil), fie de rău, fie cu respect (preferabil) fie fără respect, dar o persoană de care colegii de breaslă să ia aminte. A cărui voce e luată în seamă, într-un fel sau altul, când se iau decizii.

România nu a avut astfel de oameni de la Titulescu încoace. De prea mult timp. De foarte mult timp. Miniștrii noștri nu vor să facă valuri. Dincolo de graniță, însă, mentalitatea este total diferită. Ungaria se distinge de restul Europei prin curajul ei, determinarea liderilor ei, diplomația ei. Curajul lui Orban e de invidiat. La fel determinarea lui, dar și perseverența lui. Fie că ne place de el ori nu. Un prim-ministru sau un ministru de externe nu ocupă funcția pe care o deține pentru a fi pe placul celor din jurul lui. O ocupă tocmai pentru a face o impresie asupra colegilor lui din Europa că țara din care face parte vrea ceva, vrea avantaje, vrea o voce.

La conferințele europene la care particip nu întâlnesc pe nimeni din România. Dar întâlnesc participanți din Ungaria, tineri diplomați care vorbesc cu curaj despre țara lor, Orban, spun clar ce urmăresc și de ce.

Nicio țară din Europa nu ar fi fost mai îndreptățită să țină acest summit nou (dacă se va ține) ca România. (NOTĂ: Ultima reacție de la Casa Alba este că lucrurile sunt în suspans pe moment)

Avem cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina din Europa. (Aici includ granița Republicii Moldova cu Ucraina). Suntem vecini cu Rusia lui Putin în Marea Neagră. Avem interese teritoriale și economice în Ucraina, Transnistria, Marea Neagră. Avem una dintre cele mai mari baze militare NATO din Europa.

Fie timiditatea, fie lipsa de idei (sau ambele) ale diplomaților români țin România pe loc. Ar fi fost frumos (poate un vis?) ca în analele celui mai sângeros război din Europa ultimilor 80 de ani, să se fi menționat Summitul Putin-Trump de la București, punctul diplomatic de turnură pentru sfârșitul războiului.

Peter Costea