%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Pe vremea pandemiei statul secular ne îndemna să ne „încredem în știință”, răspunsul tuturor provocărilor noastre. Să ne închinăm unei științe care, detașată de valorile creștine sau morale, a luat-o razna de decenii încoace. S-a auto-discreditat. Rectificarea și revenirea la normal va lua timp, și asta doar daca învățăm din trecut și integrăm în lumea științei integritatea. Un calibru etic care să ghideze știința și oamenii de știință.
Nu este niciun secret că știința zilelor noastre nu are nimic în comun cu valorile morale. Asta se vede peste tot: avort, eutanasie, reproducția artificială, clonare, editarea genomului uman. O știință care acceptă să fie o unealtă docilă a ideologiilor trecătoare ale vremurilor.
Un exemplu de început de an este „realizarea” recent anunțată de oameni de știință chinezi care au creat șoareci în laborator amestecând materialul genetic de la doi șoareci de același gen, nu din material genetic a celor două sexe opuse. [Link: https://www.thetimes.com]
Știința zilelor noastre creează demoni întrupați.
Tocmai când am citit despre „realizarea” bizară a cercetătorilor chinezi, am dat peste o carte care discuta tocmai opusul: integritatea de care au dat dovadă oamenii de știință din trecut, oameni care credeau că știința trebuie pusă în slujba omului de rând și folosită pentru bunăstarea lor.
Este vorba de oameni de știință sovietici ai anilor 40, din vremea lui Stalin. De obicei, când citim ori scriem despre Stalin sau comunism, scriem sau citim lucruri oribile. Și așa este în majoritatea covârșitoare a cazurilor. Dar uităm că milioanele de oameni care au „pășit în comunism”, în 1917-1920, au fost ființe umane crescute și educate anterior în tradiția creștină a integrității și demnității umane, și care, când au trecut prin situații dificile și contrariate din punct de vedere etic, au ales valorile, moralitatea și integritatea. Nu au recurs la metode demonice sau egoiste, ci la măsuri umane.
Un exemplu – poate unul din puținele pozitive care încep să iasă la lumină din arhivele comunismului sovietic, este grupul de cercetători în domeniul agriculturii și horticulturii din Leningrad, pe vremea când Leningradul era încercuit ermetic de trupele germane, iar contactul cu lumea din afară a fost tăiat în întregime.
Istoria acestor oameni este depănată în cartea recent publicată a lui Simon Parkin, The Forbidden Garden of Leningrad: A True Story of Science and Sacrifice in a City under Siege / Grădina Interzisă din Leningrad: O Istorie adevărată despre știință și sacrificiu într-un oraș asediat”. (2024) [Recenzie: https://www.theguardian.com]
Institutul avea grâne și semințe din abundență. În Leningrad, foametea era îngrozitoare, se auzeau chiar situații de canibalism. Cercetătorii puteau să-și satisfacă ușor foamea consumând semințele și grânele din uriașele depozite (în engleză „seed bank”), dar au ales să sufere foamea, la fel ca și concetățenii lor.
Nu puțini dintre ei au murit, la fel ca și concetățenii lor. Grânele și semințele erau un adevărat tezaur pentru întreaga populație a Rusiei comuniste. Cercetătorii au ales să moara de foame în loc să-și scape viața și a cauza în acest fel, în anii următori, posibila moarte a milioane de oameni.
Iată, pe scut, povestea lor. În iunie 1941, Hitler a invadat Rusia. În toamna aceluiași an germanii au încercuit Leningradul și l-au închis ermetic. Nimeni nu putea intra și nimeni nu putea scăpa. La vremea aceea Leningradul avea 2,5 milioane de oameni, dintre care 750.000 au murit în cele 900 de zile de asediu. Germanii au bombardat depozitele de alimente și rațiile de mâncare au fost reduse de 5 ori pe perioada asediului.
Ființele umane au intrat într-o stare de dezumanizare. Foametea, izolarea de restul lumii și depresia au deformat oamenii fizic și moral. În jurnalele care au supraviețuit, unii consemnau expresii de genul „mă transform într-un animal”. A fost rău. Rău de tot.
Stalin nu a venit în ajutorul Leningradului, confruntând armata lui Hitler la Moscova, iar apoi la Stalingrad.
În mijlocul acestui infern al foametei și groazei care Leningradul a devenit, se afla Institutul Sovietic pentru Cercetarea Plantelor (The All Union Institute for Plant Breeding). În ziua de Crăciun 1941 au murit de foame 5.000 de oameni în Leningrad, printre ei Alexandre Shushukin, cercetător al Institutului. A murit de foame la masa de lucru, lângă el fiind un pachet de alune din care nu mâncase niciuna. Din ce cauză?
NOTĂ: Postez partea următoare a acestei istorii fenomenale în câteva zile.
Peter Costea
