%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Cei care cred, merg din putere în putere, așa spune versiunea parafrazată a unui verset din Scriptură. Fac și minuni. Evenimentul istoric din 24 iunie, când dreptul la avort a fost abrogat în America, dovedește lucrul acesta. Perseverența creștinilor a dus la acest rezultat care de-a dreptul poate fi numit o minune.
În epoca secularizării, în vremuri când secularizarea se întețește și devine tot mai agresivă, întoarcerea la valori tradiționale este o realizare incontestabilă și de mari proporții de care creștinii pot fi mândri.
Bătălia pentru și contra avortului este de durată lungă. Rusia Sovietică a legalizat avortul pentru prima data în 1918, un eveniment care a îngrozit Europa și pe care europenii la vremea aceea îl considerau ca un act barbar. Încercări de a legaliza avortul în Occident în anii 20 și 30 au eșuat. În Germania, iar apoi în Danemarca în 1934, referendumuri naționale au respins propuneri legislative de legalizare a avortului.
Dar disputele privind avortul au continuat, mai ales după Război, când mișcarea pentru drepturi ale femeilor s-a extins. Disputele s-au întețit și dincolo de Atlantic începând din anii 50, iar apoi anii 60. Femeile care conduceau mișcarea pentru drepturi ale femeilor erau, în general, femei creștine care nici nu concepeau legalizarea avortului.
La început timide, grupurile pro-avort din mișcarea pentru egalitate a femeilor, au devenit mai vocifere în anii 60 cerând ca mișcarea femeilor să includă în platforma ei oficială legalizarea avortului. Avortul a devenit linia de separare între femeile pro-viață și pro-avort din mișcarea femeilor. În timp, linia de separare a devenit linia lor de despărțire.
În anii 60 și la începutul anilor 70 congresele femeilor din Ohio, Washington, iar apoi Houston, au divizat și mai mult femeile în cele două grupuri. Conferința națională a femeilor, ținută în Houston, a rezultat în sciziunea mișcării femeilor. Femeile pro-viață au părăsit conferința și au ținut o conferință separată într-o biserică din oraș.
Sciziunea oficială s-a produs în 1971 la Washington, D.C. când, cu un vot minim, conferința femeilor a decis includerea dreptului la avort în platforma mișcării pentru drepturi a femeilor. Voturile finale s-au dat după miezul nopții, după dezbateri furtunoase și după ce majoritatea femeilor pro-viață au părăsit conferința în dezgust.
Doi ani mai târziu, Tribunalul Suprem a legalizat avortul. Moment în care femeile și creștinii au început să se mobilizeze împotriva deciziei. La început s-au mobilizat catolicii, iar apoi evanghelicii și bisericile ortodoxe. Frontul lor comun a crescut, a devenit influent și a țintit clasa politică cu scopul precis de a abroga dreptul la avort. A urmărit plasarea de judecători conservatori în tribunale, ajungând după aproape 50 de ani de muncă asiduă, să-și realizeze visul.
Perseverența este o virtute creștină. La fel, și conservatoare. Și noi ne confruntam cu provocări similare în România și Uniunea Europeană. Majoritatea dintre noi privesc spre cei care muncesc și luptă. Iar unii dintre noi, în loc să păstrăm tăcerea, alegem să criticăm pe cei care luptă, și să-i descurajăm. Sloganul favorit este "nu aveți nicio șansa"; ori "luptați cu morile de vânt".
Iată ca femeile creștine de dincolo de Atlantic nu au abandonat bătălia începută de mamele și bunicile lor acum jumătate de secol.
Perseverența, credința, și munca lor au schimbat cursul istoriei.
Putem și noi face la fel în România și Europa. Fiți încurajați! Implicați-vă!
Peter Costea
