Putin venea târziu la întrunirile cu liderii străini și la conferințele de presă. Se așeza primul la masă și își ținea oaspeții în picioare pentru câteva minute înainte de la le face semn să se așeze și ei. Uneori venea la întrunirile private cu șefii de state însoțit de un dulău cât muntele, care mai avea și obiceiul să miroasă, iar apoi să se urce cu labele pe umerii oaspeților. Merkel a fost una dintre victimele acestei ospitalități rusești neobișnuite, cu toate că diplomații germani atenționau oamenii lui Putin că „doamna Cancelar este alergică la câini”.

Astea sunt unele dintre interesantele detalii dezvăluite de Merkel în recenta carte a ei, Freedom Memoires 1954-2021. Dintre mulții demnitari străini cu care avut de a face, Putin a fost cel mai imprevizibil, greu de citit ori mulțumit, dar și obraznic. Iar cea mai dificilă problemă externă cu care s-a confruntat a fost Ucraina.

Problema ucraineană a început în unul din mandatele ei, pe când invazia de acum 3 ani sub mandatul succesorului ei. Din informațiile aflate în Freedom Memoires, putem citi pe îndelete că dacă Merkel își ducea până la capăt viziunea pentru Ucraina, foarte probabil invazia de acum 3 ani nu s-ar fi petrecut.

Ceea ce e relevant, deoarece vinerea trecută Zelensky încerca să-l atenționeze pe Trump că pe Putin nu îl poate pune nimeni în cușcă. Trump i-a răspuns că Europa a avut 3 ani de zile la dispoziție să oprească războiul, dar Europa a refuzat să preia inițiativa.

Europa gândește cum gândea Merkel, iar un obicei prost e greu de schimbat ori lepădat. Problemele structurale sunt întotdeauna greu de rezolvat și creează fricțiuni sociale și politice masive. Dar, și mai rău, amânarea ori ignorarea lor rezultă, inevitabil într-o catastrofă și mai mare.

Invazia Crimeei a luat-o pe Merkel prin surprindere, agreând cu sancțiunile impuse Rusiei. A format, împreună cu Franța, „Formatul Normandiei / the Normandy Format”, un cadru de negocieri diplomatice între Europa, Ucraina și Rusia.

Pe 11 februarie 2015, liderii țărilor de contact au negociat timp de 17 ore continuu ceea ce mai apoi a devenit cunoscut cu numele de Minsk Accords / Acordurile de la Minsk (Belarus).

Merkle și delegația germană a devenit exasperată, nefiind obișnuiți cu stilul putinist de negocieri. Merkel scrie că era când încordată, când furioasă, când relaxată. Rusia, însă, nu a ținut seama de Acordurile de la Minsk. Ele, spunea Putin, trebuiau „rafinate”.

Negocierile pentru „perfecționarea” acordurilor au continuat în anii următori, o nouă rundă de negocieri având loc la Paris, în decembrie 2019. Detaliile cerute de Putin au fost rezolvate dar, scrie Merkel, de data asta problema a fost Zelensky. „He broke ranks / el a prevenit finalizarea” acordurilor.

La Kiev, demonstranții solicitau în stradă ca Ucraina să rămână în control în Donetk. Finalizarea acordurilor a fost amânată pentru aprilie 2020. În februarie 2020 a izbucnit pandemia, iar negocierile în persoană nu s-au mai putut ține.

Merkel însă a persistat. Tot la 2-3 luni în 2020 era pe telefon când cu Putin, când cu Zelensky, dar fără succes. A reușit totuși să strângă toate părțile interesate la o conferință pe zoom, pe 16 aprilie 2021. Până atunci, Putin își pierduse orice interes în Acordurile de la Minsk. Zelenski i-a invitat pe toți la a conferință în persoană, în Minsk, dar Putin a refuzat să participe fiindu-i teama să nu fie infectat cu Covid.

Pe 16 aprilie 2021, Merkel și-a dat seama că încercările de a rezolva problemele dintre Ucraina și Rusia au eșuat. Un an mai târziu, mandatul ei deja expirase, iar Putin invadase Ucraina.

Astăzi, la cârma Europei se afla o altă femeie germană, Ursula von der Leyen.  A risipit 3 ani prețioși în care putea încerca sistarea ostilităților. Iar acum, cu Casa Albă care refuză să mai garanteze securitatea Europei și a Ucrainei, Europa începe să se confrunte cu realitatea propriei inabilități de a merge pe picioarele ei. De aceea recurge la fraza preferată pentru a-și camufla paralizia, punând vina pe alții, în primul rând pe Casa Albă.

Peter Costea