
În ultimele săptămâni au apărut în presă detalii ale planului Trump pentru încetarea războiului din Ucraina. Mă îndoiesc că România va avea ceva de câștigat, iar asta pare să fie un eșec al diplomației Cotroceniului. Cotroceniul „pro-european” tace ca de obicei, fiind incapabil să obțină avantaje pentru România pe căi diplomatice.
Conform presei, Trump îi va solicita lui Zelensky să negocieze pacea cu Putin. Dacă va refuza, Trump va sista ajutorul militar pentru Ucraina. Trump va solicita și lui Putin să negocieze, iar dacă va refuza, Trump va dubla ajutorul militar acordat în prezent de SUA Ucrainei.
În plus, Ucraina va trebui să cedeze teritoriu Rusiei, iar Rusia va trebui și ea să facă concesiuni teritoriale în zonele din Ucraina pe care acum le controlează. Aproximativ 18% din teritoriul Ucrainei este sub ocupație militară rusă. Ucraina nu va fi primită în NATO, iar SUA e pregătită să extindă garanțiile de securitate Ucrainei în schimbul păcii. [Link: www.reuters.com]
Planul nu e genial, dar constituie un punct de pornire spre un armistițiu și o eventuală pace. E cert, însă, că războiul nu se va încheia în 24 de ore, așa cum promitea candidatul Trump.
Notam că Trump (America) este cel care va lua taurul de coarne, nu Europa ori NATO. Europa pare incapabilă sa negocieze pacea, cu toate că a avut la dispoziție 3 ani să o facă. Orice garanții de securitate din partea SUA ori NATO vor fi iluzorii. Garanții similare au mai fost făcute după dezintegrarea Uniunii Sovietice, dar fără folos tangibil. Ele nu au prevenit invazia Ucrainei pe 20 februarie 2022.
Negocierile nu vor fi la unison. Franța nu e într-o poziție politică să discute pacea, iar Germania deja a abandonat Ucraina, încercând în mod unilateral un modus vivendi și apropiere economică cu Rusia agresivă. Conversațiile telefonice între Berlin si Moscova au fost deja demarate. Economia Germaniei e slăbită, iar reluarea relațiilor economice cu Rusia preconizează relansarea economiei germane.
Ceea ce înseamnă că Trump va fi singurul negociator. Aici, istoria se repetă. America, nu Europa, decide, din nou, granițele Europei, așa cum deja a făcut-o după prăbușirea Imperiilor în 1918 (Austriac, Rus, Otoman). Președintele Wilson a fost direct implicat în trasarea granițelor Noii Europe, punând pe harta lumii statele Europei de Est. Wilson a fost destul de generos cu noi, romanii, punând bazele unei Românii Mare recunoscuta în 1920, la Trianon.
Vom urmări cu interes negocierile dlui Trump. Probabil că el și consilierii lui vor trasa granițele noi ale Rusiei cu Ucraina si vor forța ambele părți să intre în hora. Ucraina nu se poate opune din motive ușor de înțeles, iar Rusia e și ea secată de război (mai ales demografic și economic), și lipsită de interes să continue prezența militară în afara granițelor. Recenta capitulare a Rusiei în Siria dovedește acest lucru.
Dar românii? Negocierile lui Trump pot fi o oportunitate extraordinară pentru Cotroceni să aducă în discuție interesele geostrategice ale României, cum ar fi (1) retrocedarea Insulei Șerpilor către România (care în acest fel devine teritoriu NATO); (2) rezolvarea conflictului din Transnistria prin retragerea trupelor ruse; (3) Unirea Basarabiei cu România; (4) drepturile românilor din Ucraina.
Privind ultimul punct, este foarte probabil că Orban deja a negociat interesele Ungariei în Ucraina cu Trump. În schimb, ai noștri par să tacă și să aștepte tulburarea apei. Tocmai de aceea, România are nevoie la Cotroceni de un nou președinte care să aplice o diplomație pro-activă pentru promovarea intereselor României.
Peter Costea