
Ayaan Hirsi Ali s-a convertit de la islam și ateism la creștinism în 2023. Influentă în lumea intelectuală occidentală, Ali a postat pe 14 decembrie un comentariu despre Crăciun și frumusețea creștinismului. Vă ofer versiunea în limba română. Versiunea în engleză o puteți accesa aici: https://www.facebook.com
***
Acesta este al doilea Crăciun al meu ca creștin. Ca ateu, obișnuiam să resping luminile strălucitoare și obiceiurile Crăciunului ca tradiții care au evoluat pentru a ne menține jovialitatea pe măsură ce frigul iernii se extindea. Dar cu cât învăț mai mult despre ritualurile credinței mele adoptate și cu cât particip la ele, cu atât devin mai puțin plictisită.
Crăciunul nu este doar un comercialism grosolan, este vital pentru o renaștere occidentală. Sărbătorirea lui este mai importantă ca niciodată. Desigur, data de 25 decembrie a fost semnificativă înainte de nașterea lui Hristos. A coincis cu sărbătoarea antică romană a solstițiului de iarnă, la fel cum 25 martie a fost echinocțiul de primăvară. A 25 zi a lunii a fost, de asemenea, din 274 d.Hr., sărbătoarea romană Sol Invictus – sărbătoarea renașterii soarelui, care a durat până când împăratul Constantin a consfințit creștinismul ca religie a Romei în 313 d.Hr.
De asemenea, Constantin a stabilit Sabatul creștin într-o duminică – ziua Soarelui. Sol Invictus a urmat Saturnalia: săptămâna festivităților care sărbătoresc zeul roman Saturn.
Ateii ar spune că asta demonstrează că creștinismul este doar una dintre multele superstiții concurente. Dar doar pentru că creștinismul își are rădăcinile în tradițiile noastre politice și filozofice nu îl face fals. Ritualul este important. Un brad împodobit, schimbul de cadouri și o gâscă prăjită sunt o modalitate pentru a aduna familia în jurul vetrei. Într-o epocă în care destrămarea familiei, divorțul și familiile monoparentale sunt răspândite, o reaprindere a acestei vetre contribuie la vindecarea culturii noastre.
La fel și poveștile credinței noastre. Jordan Peterson a scris o nouă carte despre modul în care istoriile biblice validează ipotezele pe care se bazează democrațiile liberale occidentale. Cele mai importante idei ale noastre – libertatea de conștiință, prezumția de nevinovăție și iertarea – sunt inovații creștine, așa că a sărbători Crăciunul înseamnă a sărbători atât rațiunea Greciei Antice, cât și legea morală înscrisă pe tăblițele date lui Moise pe Muntele Sinai.
Sper că le-am împărtășit fiilor mei dragostea pentru căminul meu spiritual adoptat [Creștinismul], astfel încât să fie scutiți de rătăcirea mea prin pustie. Dar ceea ce este încurajator este că renașterea religioasă a prins rădăcini în rândul tinerilor. New York Times a comentat că mulți albi americani se întorc la Biserică, ceea ce are sens. Tinerii albi sunt inamicul public numărul unu al politicii identitare. Ei au deci motive să caute alternative la cultura noastră actuală.
Cea mai mare inovație a creștinismului a fost noțiunea că noi toți, evrei sau neamuri, am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu și putem aspira la mântuire. Nu este minunat că atât de mulți oameni sunt convinși de această revelație? Dar trebuie făcut mai mult pentru a convinge și tinerele femei să se întoarcă la Biserică.
Fără participarea lor egală, congregațiile se vor ofili și vor muri.
Spre deosebire de creștinism, politica resentimentelor nu are o doctrină a demnității umane. Ea încurajează dizolvarea familiei și a credinței în favoarea libertății; consumul și căutarea plăcerii fără responsabilități. Liberalismul, atunci când renunță la balustradele filozofiei clasice și ale creștinismului, devine hedonism, nihilism și mizerie. Când se confruntă cu această perspectivă, înțelepciunea trecutului pare o alternativă mult mai atractivă.
Nu am devenit creștină pentru că vreau ca alții să respecte etica creștinismului. Am devenit creștina pentru că creștinismul duce la o viață de familie mai împlinită. Fie în scenele Nașterii pe care le vizitez cu copiii mei, fie în slujbele religioase dedicate Crăciunului la care participăm, participaă la ceva transcendent, ceva ce secularismul nu poate oferi niciodată.
Chiar și Richard Dawkins, cel mai dur dintre atei, a recunoscut că melodiile, priveliștile și sunetele din această perioadă a anului îl mișcă profund. Poate că ele îl vor determina și pe el să se alăture reînnoirii spiritului occidental. Crăciunul este, la urma urmelor, un timp pentru miracole.
Peter Costea