%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
N-aș fi scris despre asta dacă nu s-ar fi întâmplat ce veți citi la final.
Zilele trecute, pe un mare bulevard din Constanța, eram cu două din cele trei fetițe ale noastre. În grabă, cum suntem de obicei mai toți pă lumea asta. Am văzut o familie, un el si o ea, că așa a lăsat Dumnezeu familia. Musai să menționez, pentru că mulți de pe terra au luat-o razna, se luptă ăștia să ne spună că familia poate fi formată și din doi de el sau doi de ea.
Să revin la familia asta. Stăteau liniștiți pe o bancă. Din când în când îndrăzneau să-și ridice vocea la câte un trecător cerând doi lei sau un covrig. Am trecut rapid pe lângă ei, pentru că nu prea dau bani la cerșetori. Prefer să ajut altfel. După câțiva pași, m-am întors la ei. Le-am spus că nu am bani, dar pot să le cumpăr ceva de mâncare. În apropiere era un restaurant. Am mers acolo cu ei. Am chemat un ospătar, am cerut un meniu și le-am dat să-și aleagă ce vor de acolo. Mi-a spus el că a mâncat ultima dată la un restaurant pe când muncea la portul din Constanța. I-am ajutat. Și-au ales pui și cartofi "ca să nu fie prea scump, domnule, că ai și tu copii". I-am spus ospătarului să le pună mâncarea la pachet. Între timp un băiat tatuat, cu sprâncenele tăiate, se uita la noi. A venit la mine, mi-a spus că apreciază mult ce fac și să-l las pe el să plătească. Ne "certam" care să plătească. Managerul restaurantului s-a nimerit și el pe acolo. A venit la noi și ne-a spus că binele e gratis în restaurantul lor și că nu voi plăti nici eu și nici el.
Am plecat fericit de acolo. În țara asta există oameni care mai au în ei ceva pus de Dumnezeu.
Mai există speranță în țara asta.
Sali Sabri
