Unul dintre lucrurile care m-au uimit cel mai tare în cazul Viorel Pasca a fost mentalitatea comunist-securistică a multora dintre cei implicați în desantul de la Dumbrava. Și cel mai grav, într-o țară care se declară creștină, oamenii ăștia nu au deloc compasiune. Oamenii ăștia nu pot înțelege conceptul de caritate creștină, de iubire a aproapelui, a celui căzut lângă drum, a celui bătut de tâlhari.

Și pentru că ei nu fac nimic fără ceva în schimb: o cutie de pantofi, o pungă cu ceva, o șpagă cât de mică, un burduf de brânză, ceva acolo, ei nu pot concepe că cineva poate dărui sau se poate dărui pe sine dezinteresat. E aceeași mentalitate a comuniștilor și securiștilor din anii ’80. Oameni smintiți spiritual, egoiști și profitori, oameni incapabili să înțeleagă că pe lumea asta sunt și oameni care pot face un bine fără să aștepte ceva în schimb.

Cred că era prin anul 1987, când o organizație creștină din Anglia dorea să doneze trei ecografe pentru spitalele din Timișoara. Cel care trebuia să meargă să le aducă era pastorul Petru Dugulescu. Imediat organele de securitate au intrat în alertă, iar unul dintre șefii securității l-a întrebat pe pastorul Dugulescu: „Ce vor englezii în schimbul ecografelor?” Pastorul a răspuns senin: „Nimic!”

„Cum nimic, măi?”, a ripostat securistul. Și a rostit celebra frază din titlul postării: „Cine, dracu’, pe lumea asta, îți dă ceva fără să-ți ceară nimic în schimb?” Mintea lui îngustă de securist comunist nu putea pricepe dragostea, compasiunea sau mila creștină. Pastorul Dugulescu s-a uitat în ochii șefului de la securitate și i-a spus: „Dumnezeu! El L-a dat pe singurul Lui Fiu ca să moară pentru păcatele noastre”. Vizibil enervat, securistul i-a spus: „Lasă-mă cu prostiile astea!”

Din păcate, după aproape patruzeci de ani, văd aceeași mentalitate, aceeași abordare, același egoism. Și asta la cei din sistemul judiciar, dar și la unii activiști, funcționari de stat, iar cel mai grav la unii din presă. Slavă Domnului că parcă totuși sunt mai mulți oameni care au empatie, au compasiune, au acea dragoste jertfelnică care se apropie de cel căzut lângă drum. Și am convingerea că, la fel ca în anii ’80, până la urmă oamenii frumoși și buni vor învinge. Pentru că Dumnezeu, care este frumos și bun, este cu ei.

L.E. Ca să închei povestea cu ecografele: până la urmă pastorul Dugulescu s-a dus în Anglia, iar ecografele au ajuns la spitalele care aveau nevoie de ele. Și pentru că Dumnezeu are simțul umorului, după Revoluția din 1989 șeful de la securitate a ajuns la pușcărie, iar de acolo cui credeți că i-a scris rugându-l să-l viziteze? „Dragă frate Petrică, sunt cutare, te rog frumos să vii până la mine...”

Samy Tuțac