Există o diferență subtilă, dar esențială, între critica de fond a unei doctrine creștine "clasice" și critica formulării unei doctrine.

Nu e totuna să contești, să spunem, doctrina Sfintei Treimi și să contești instrumentarul filosofic pe care se bazează formulările moderne ale acestei doctrine.

Dar critica formulărilor doctrinei mi se pare chiar necesară, din mai multe motive, unul - și poate cel mai important - fiind acela că purtăm limitele și mărcile epocii noastre, care are propriile orbiri inclusiv în chestiuni teologice. Exemplul mereu la îndemână: formulările doctrinare medievale aveau nevoie de critica protestantă!

E drept că uneori diferența e foarte mică și se poate aluneca de la critica aparatului conceptual către critica doctrinei în sine. Sunt și zone de inevitabilă ambiguitate.

Însă cine spune că se poate face teologie fără risc minte. Sau înțelege prin teologie cu totul altceva decât făceau cei care poartă cu cinste acest nume.

Probabil că din această confuzie se nasc multe tensiuni de care ne-am putea lipsi: din faptul că oamenii confundă felul în care formulează ei o realitate cu realitatea în sine.

Și mai este ceva: din cauză că e greu să distingi între cele două multă lume preferă să le confunde. În felul acesta, te scutești de un efort și scapi și de demersuri/personaje incomode.

Teofil Stanciu

(Photo by Nathan Dumlao on Unsplash)