%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Fenomenul "bisericilor independente" din România este adesea redus la câteva cazuri caricaturale și penibile puternic mediatizate.
Aceste cazuri sunt folosite pentru a evita o analiză serioasă, pentru a discredita și delegitima orice inițiativă "independentă" și pentru a sugera că independenții sunt potențial eretici și nefrecventabili.
Poate să fie adevărat. Poate să nu fie. Dar fenomenul va continua să existe și să se dezvolte, câtă vreme sistemele oficiale sunt (tot mai) obsedate de control și înregimentare.
Studierea atentă și onestă a mișcărilor creștine independente ar fi trebuit să devină temă pentru un tip de cercetare apt să evidențieze plusurile, minusurile, evoluțiile, cauzele, beneficiile și riscurile acestor grupări.
Deocamdată sunt, în general, diabolizate și ridiculizate la grămadă, în ciuda faptului că parte din răspunderea pentru apariția unora dintre ele o poartă oameni aflați în prezent sau în trecut în structurile cultice.
Unde mai punem că există o seamă întreagă de legături complicate între cultele recunoscute și aceste comunități separatiste: membrii unor biserici baptiste, penticostale, ortodoxe etc. care frecventează grupuri fără afiliere, conferințe pe care le susțin lideri oficiali în comunități independente, membri ai familiei botezați pe la "independenți" etc.
Presupunând că ar fi exclusiv niște dezvoltări patologice ale nevoii omului de religios, chiar și atunci aceste grupări ar trebui să capete toată atenția, căci simptomele întotdeauna orientează diagnosticul. Însă semiologia trebuie analizată foarte riguros, căci dacă "doctorii" deja vin cu diagonsticul prestabilit, șansele să aflăm diagnosticul real sunt minime. Or, la noi, diagnosticele sunt adesea știute dinainte și, din păcate, superficiale.
