• Vezi și:  Peter Costea ◉ De Crăciun ne amintim și de Dante

Născut în 1265, în Florența, Dante a scris „Comedia” în limba italiană, nu în latină cum era regula la vremea lui. A fost prima lucrare literară de anvergură în limba italiană, de fapt în dialectal italian în care a crescut Dante, în Toscania, dialect care în Secolul XIX a fost adoptată ca limbă oficială a Italiei unite de Garibaldi.

A scris în italiană la vremea când Italia era împărțită într-o sumedenie de mini-state și formațiuni politice. În italiană și pentru că cetățenii și oamenii de rând, inclusiv femeile, să-i poată citi opera. Ceea ce, fără îndoială, dovedește, în opinia mea, că Dante aprecia, cu dreptate zic eu, importanța subiectului Comediei pentru cetățenii obștii lui.

Imaginația lui Dante privind „viața de dincolo” și fecundă. În iad beneficiază de un tur făcut de Virgiliu, marele poet roman. Acolo, Dante îl întâlnește pe satana și îngerii lui. Pe filosofii și scriitorii antichității care îndemnau oamenii la viața de destrăbălare și imorală. Pe eroii descriși în operele autorilor antici, inclusiv pe Ulise. Pe zeii antichității. Pe împărații Romei, mai ales pe cei care, asemenea lui Cezar August, s-au declarat „zei” sau „fii de zei”.

Spre surprinderea lui, Dante vede în Inferno și pe unii din pontificii Vaticanului, pe adulteri, pe unii preoții cunoscuți încă în lumea reală, vrăjitori și vrăjitoare. Pe musulmani, pe care îi acuză că au deviat de la credința lor creștină inițială.

Virgiliu rămâne și el în iad după ce Dante trece și face un turneu al Purgatoriului. În iad sunt cei care în mod dinadins au trăit în păcătoșenia scrisă de apostoli. Acolo, în pădurea în permanență întunecată, sunt cei care, în viața terestră nu au avut „credință”. Doar cei care au avut „credință” ajung în Paradis. În Inferno, deținuții sunt torturați, în întunecime, torționarul șef fiind un demon cu numele „Malacoda”.

În Infern, Dante îi vede și pe cei la care noi, oamenii moderni, nu ne-am aștepta: pe cei indiferenți, pe trândavi, pe cei care nu fac treburile timpului, pe cei care se procrastinează. Printre sunt, zice Dante, și îngerii care nu au luat parte la răzvrătirea lui satana împotriva lui Dumnezeu. Acei îngeri au fost nepăsători. Tot printre ei sunt și cei care au grijă să-și ajute să-și îndrepte viața și să se pregătească pentru viața de dincolo.

În starea asta Dante găsește un prieten din viața pământească, un om care „waited to repent until his life was nearly / tot a așteptat să îndrepte viața până aproape de momentul morții …” Dante presupune că prietenul lui va sta în Purgatoriu 21.000 de ani pentru procrastinarea lui înainte de ai se permite accesul în Paradis.

În Purgatoriu, numit „„Limbo” în „Comedia”, sunt cei care care au trăit o viață virtuoasă, dar fără credință. Cei care au apreciat viața morală. Dacă în „Inferno” nu există nicio speranță de „mântuire”, în Limbo (Purgatoriu), ea există.

În Purgatoriu, Dante îl întâlnește pe Homer, Horațiu, Ovidiu și o mulțime de alți poeți, dar și muzicieni, cântăreți, artiști. Dante poartă discuții cu unii dintre ei. Purgatoriul e locul în care cei sortiți să trăiască acolo stau pentru o vreme să fie purificați și apoi trimiși în Paradis.

Purgatoriul este un munte în mijlocul unei mari, și are 7 terase. Fiecare terasă e locuită de un grup de oameni care au săvârșit aceleași păcate: mândrie, invidie, plăcere trupească, pofta ochilor. Pedeapsa pentru unii e aspră. Invidioșii, de exemplu, va avea ochii cusuți cu fire metalice să nu maidă.

Peter Costea