Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Erdogan dă lecții Occidentului privind familia

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Erdogan dă lecții Occidentului privind familia
Musulmanii par să aibă mai multă minte și pasiune decât creștinii când vine vorba de protejarea familiei. Acest lucru e dovedit și de recentul discurs a lui Erdogan la Congresul Internațional Family Forum, de luna trecută, la Istanbul.

Nu ne amintim de altcineva care să fi ținut vreodată un discurs atât de clar, plin de pasiune și determinat privind familia. Discursul lui Trump din ianuarie, în care a anunțat interzicerea ideologiei de gen în sfera federală, se aproprie de discursul lui Erdogan, dar pe lângă el, liderii occidentali tac chitic. Tăcerea privind familia nu e ca mierea. E o tăcere care prevestește tăcerea eternă – moartea familiei și a civilizației europene.

Redau discursul, pe alocuri prescurtat, a lui Edrogan în versiune română. Versiunea completă în engleză poate fi citită aici: https://en.haberler.com
 
Materialul acesta a fost inițial postat de Alianța Familiilor din România. Îl postez și pe Facebook. Redau câteva paragrafe, urmând ca traducerea în întregime să poată fi citită aici: https://newsbuzau.ro
 
***

Familia este sacră

Familia nu este doar bunul nostru cel mai sacru, ci și elementul fundamental al societății. Familia este atât de importantă, valoroasă și sacră încât nicio altă instituție, relație sau legătură nu o poate înlocui. Instituția familiei a existat încă de la primul nostru tată uman, Hazrat Adam, și prima noastră mamă, Hazrat Havva [Eva]. De mii de ani, oamenii și-au deschis ochii asupra lumii într-un mediu familial, au învățat despre viața acolo și și-au menținut viața în acest fel. Instituția familiei, formată dintr-o femeie și un bărbat, are un rol indispensabil în continuarea rasei umane.

Prin urmare, familia este un ciment care menține societatea atât în picioare, cât și împreună în pace, securitate, solidaritate și frățietate. Familia este portul nostru cel mai sigur unde găsim pacea, securitatea și pe noi înșine. Familia este un cămin de îngrijire în care copiii, care sunt garanția viitorului nostru, se nasc, cresc și primesc prima lor educație, atât cât țin oamenii împreună. Alături de toate acestea, familia este o structură care protejează femeile, crește copiii, socializează indivizii și susține viața.

Continuarea aici: https://newsbuzau.ro
 
Peter Costea