În decembrie, cu mulți ani în urmă, într-o zi de duminică, mă îndreptam pe străzile din Buenos Aires spre biserica evanghelică pentru închinare. Tinerii de la recepția hotelului unde stăteam îmi făcuseră o hartă pe care o urmăm cu strictețe. Pe o stradă mai largă, în fața mea, pe partea dreaptă a străzii, la o depărtare de 20-30 de metri, sa ridicat un om – până atunci așezat pe treptele unei clădiri, și, când am ajuns în dreptul lui, mi-a întins un fluturaș în limba engleză. Ma abordat in engleza si ma intrebat daca sunt evreu. I-am spus că sunt creștin și am intrat în vorbă cu el.
De vreo 40 de ani, bărbatul era evreu convertit la creștinism, din Indiana, SUA, și se mutase în Argentina să-l mărturisească pe Hristos la cei aproape jumătate de milion de evrei care, spune el, la vremea aceea locuiau în Argentina. A fost prima dată în viață când am auzit că așa de mulți evrei locuiau în îndepărtarea Argentina.
Știam despre Iuliu Popper, aventurierul evreu din București și inginer de profesie, care spre finalul Veacului XIX a ajuns în Argentina, unde exploata minereurile de aur din Tierra del Fuego. Dar prezența masivă a evreilor în Argentina era, pentru mine, o noutate.
M-am așezat și eu pe treptele clădirii și am vorbit cu interlocutorul meu despre evreii din Argentina. Din când în când întrerupea conversația și mai înmâna câte un tratat trecătorilor. Ne aflam, spunea bărbatul, într-un cartier unde locuiau mulți evrei. În ultimii ani ai Veacului XIX și în primii ani ai Veacului XX, spunea el, zeci de mii de evrei au plecat din Europa – în rândul din Rusia și Europa de Est, și s-au așezat în Patagonia, unde statul le dăduse teritorii imense pentru colonizare. Experimentul agricol al evreilor în Patagonia nu a ținut mult, eșuând, evreii migrând, spunea interlocutorul meu, în zonele urbane, în special în Buenos Aires.
Am luat de la câteva tratate și din când în când treceam strada în grabă să înmânez din ele trecătorilor.
De atunci au trecut zeci de ani și parcă uitasem acest eveniment din viața mea. Până în 2022, când am găsit cartea, publicată în acel an, a lui Matthias B. Lehman, The Baron, Maurice de Hirsch and the Jewish Nineteenth Century / Baronul, Maurice de Hirsch și secolul al nouăsprezecelea evreu. Autorul este un cercetător evreu fascinat de istorie multimilenară și diversă a israeliților, fiind, la vremea când a scris și publicat cartea, cercetător la Stanford University Studies in Jewish History and Culture.
Cartea a rămas pe rafturile mele până la începutul acestui an, când mi-a făcut timp să o citesc. Este o carte fascinantă, extrem de interesantă pentru cei pasionați de istorie, interesați de istoria modernă a israeliților, ori de lumea colonialismului modern. A fost cu acest prilej când am citit, pentru prima dată, privind experimentul evreilor europeni de colonizare a Patagoniei.
Evreii din România (care la vremea aceea era micuța limbă de pământ de la Iași la Turnu Severin, fără Ardeal, Bucovina și Basarabia) au participat și ei la acest experiment fascinant, dar în număr mult mai mic. Dar, chiar dacă numărul lor a fost mic, ei au avut un rol important în colonizarea Patagoniei, fiind administratorii proiectului de colonizare demarat și finanțat de unul dintre cei mai buni oameni ai tuturor vremurilor, Maurice de Hirsch.
Notă: Voi continua recenzia cărții în zilele următoare.
Petru Costea



%20%23%20MM.gif)





