Goana după utopie este rădăcina multor necazuri. În psihicul nostru persistă dorința după Paradis, după un Eden, un loc în care domnește armonia, fericirea, înțelegerea perfectă între oameni, unde conflictul și absent și tentațiile carnale la fel.
O societate a unei fericiri desăvârșite și perpetue. O astfel de societate nu este promisă de secularismul zilelor noastre, dar tendința spre utopie a caracterizat ființa umană dintotdeauna. Și din pricina asta știm, la nivel de intuiție și rațiune, că la început a existat o astfel de societate desăvârșită pe care Biblia o numește „Eden” și unde încercăm să ne întoarcem. Edenul a rămas în amintirea părinților noștri, sa înrădăcinat în conștiința lor, imaginea lui fiind transmisă de la o generație la alta până în zilele noastre.
Experimente în utopie s-au făcut în multe locuri, de multe ori, în diferite țări din lume, în multe secole. Fără excepție, însă, toate au falimentat, iar unele și-au avut sfârșitul într-o baie de sânge și conflicte sângeroase. Luna viitoare, de fapt, se împlinesc 46 ani de la îngrozitorul masacru care a pus capătul experimentului utopic al lui Jim Jones în Jamestown, Guyana.
Un experiment pe o scară mult mai mică, care a implicat doar 10 persoane și a ținut doar cinci ani, sa derulat între 1929 și 1934 în mica insulă Floreana din Arhipelagul Galapagos, o posesiune a Ecuadorului. La începutul acestui an a fost publicată o carte privind acest experiment, Eden Undone, A True Story of Sex, Murder, and Utopia at the Dawn of World War II / Edenul destrămat, o poveste adevărată despre sex, crimă și utopie în anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Autoarea este jurnalista Abbott Kahler.
Eden Undone este o poveste adevărată, cu toate cuvintele „sex” în titlul cărții nu are aproape nimic de-a face cu comunitatea utopică pe care ea o descrie. Este doar un ingredient de senzaționalitate pentru a stârni interes. Cartea, spune autoarea, a fost scrisă pe baza însemnărilor zilnice și detaliilor copioase ținute de câteva persoane care au clădit utopia din Floreana. Autoarea garantează, de asemenea, că detaliile cărții sunt fidele informațiilor transmise de cei care au supraviețuit coșmarului utopic. Este o carte care te ține cu sufletul la gura, e greu să o pui jos și pe care recent am citit-o.
Fac și postez o recenzie a cărții în următoarele zile pentru a cunoaște și cititorii vorbitori de limbă română cum arată o societate clădită de novo / din temelii, de europeni, într-un ținut îndepărtat, departe de lumea „civilizată”, desemnată să nu fie „infectată” de lumea modernă, concepută de oameni educați și civilizați, dar din care Dumnezeu a fost în întregime absent.
Absent în mod deliberat. O societate care care eo reflecție, de fapt, a societății în care trăim și noi astăzi: o societate care nu promite un „Eden” secular prin excluderea deliberată a lui Dumnezeu.
***
Începutul utopiei Floreana datează de pe la mijlocul anilor 1920, acum 100 de ani, în Germania. Individul care a început șirul evenimentelor ulterior catastrofale este Dr. Ritter, un medic german revoltat împotriva vieții moderne, vegetarian, influențat de gândirea lui Nietzsche.
Ritter meditează la viața în afara societății moderne. Fost soldat în Primul Război Mondial, Ritter deține o personalitate puternică și dominantă în comunitatea în care trăiește și profesează medicina. Căsătorit, dar fără copii, Ritter influențează pe una dintre pacientele lui mai tinere, Dore Strauch. Ritter aflase că în Arhipelagul Galapagos există o insuliță mică de care știau doar marinarii care vânau balene, Isla Floreana, unde dorea să ajungă și să își reînceapă viața.
Tânăra și naiva Dore agreează să se îmbarce împreună cu el în această aventură bizară. Dore era și ea căsătorită. Cei doi comunică soților lor dorința de a se muta în Floreana, dar soții nu agreează. Bizar, însă, soțul lui Dore și soția lui Ritter se îndrăgostesc, lăsându-i pe cei doi să își înceapă viața împreună la mii de kilometri depărtare.
Peter Costea