%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
La o generație de la lansarea Noului Ateism, ateii încep să se reîntoarcă încet către Dumnezeu. Un exemplu recent este Jason Hill, ateu furibund și promotor al elgibismului, care tocmai și-a publicat jurnalul reîntoarcerii lui la Dumnezeu după o viață de mai bine de 20 de ani în pustiul ateismului și elgibitismului. Cartea este intitulată, sugestiv, Letters to God from a Former Atheist / Scrisori adresate lui Dumnezeu din partea unui fost ateu. [Link: https://www.christianpost.com]
Începutul Noului Mileniu a coincis cu relansarea ateismului în contextul zilelor noastre prin cei patru mari – dar și influenți, autori atei care au încercat să convingă lumea – asemenea multor altora înainte de ei, că Dumnezeu nu există, religia asuprește, religia este opiu pentru oameni și este depășită în era post-modernă și hiper-tehnologizată în care trăim.
În particular, patru scriitori atei s-au dovedit a fi mai vocali și influenți, britanicul Richard Dawkins (care în ultimii ani se reorientează către Biserica Aglicană); britanicul Christopher Hitchens (decedat de cancer); americanul Sam Harris; și americanul Daniel Dennett (azi decedat).
Cei patru, mult urmăriți la vremea aceea, erau numiți, sugestiv, „The Four Horsemen of Atheism / Cei patru călăreți ai ateismului”.
Au fost ani în care milioane de oameni au fost convinși de acești autori că „Dumnezeu e mort”, cum afirma Nietzsche. Au fost ani când intelectualii își afirmau sau validau statutul repetând că au citit scrierilor celor patru atei, și citind în propriile cărți și eseuri, pasaje și idei preluate din scrierilor ateilor.
Jason Hill a fost unul dintre intelectualii influențați și formați de cei patru atei. Istoria vieții lui e interesantă, pe alocuri tristă, și bine să fie cunoscută. Născut și crescut într-o familie catolică relativ înstărită din Jamaica, Hill a emigrat în Statele Unite în 1985, la 20 de ani.
America l-a fermecat, dar mai ales studiile universitate pe care a avut șansa să le facă în universități prestigioase americane. A fost fermecat și ademenit de educația care îi fusese pusă la dispoziție, și, în același timp, de stilul de viață elgibitist din campusurile universitare.
Obținea diplome peste diplome, era inteligent, se simțea în controlul vieții și stăpân pe ea. Era convins că își va putea trasa viitorul de unul singur, un viitor în care va deveni o persoană influentă, puternică, va cuceri campusurile universitare cu inteligența și învățăturile lui, și va călători în toată lumea fermecând generația tânără cu povestea vieții lui de succes.
Succesul inițial a fost, scrie el, „intoxicating / intoxicabil”. Credința în Dumnezeu nu era compatibilă cu „rațiunea”, așa cum învățase de la autorii atei de la începutul Noului Mileniu. Inebriat de propriul succes și prestigiul poziției de profesor universitar, și-a trăit viața în iluzia unui succes imaginar. După zeci de ani de viață himerică a început să-și dea seama că viața lui de fapt era goala. Că era nefericit. Că viața lui era un vid imens, fără sens și direcție.
Treptat a intrat într-o depresie cruntă, singurătate, izolare. Depresia devenise atât de cruntă încât migrenele au devenit un eveniment zilnic. Se străduia să transmită că e fericit și împlinit, dar în interior devenise o epavă. Îl pândea gândul suicidului. Începuse să citească cărți despre moarte, suicid, proceduri disponibile pentru curmarea vieții.
Notă: Voi continua recenzia în postări viitoare.
Peter Costea
