%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
România a spart gheața, iar acum urmează Franța. În decembrie, CCR a politizat statul de drept anulând alegerile prezidențiale, cimentând politizarea lunii trecute, când a interzis unor candidați la prezidențiale să candideze.
Comisia de la Veneția și-a exprimat dezacordul, dar degeaba. Iată că Franța a apucat-o în aceeași direcție. Luni, un tribunal a politizat statul de dreptîn Franța prin interdicția impusă lui Le Pen să candideze la funcții politice în următorii 4 ani. În consecință, ea nu mai poate candida la prezidențiale în 2027. Ea, împreună cu alții, au fost găsite vinovați de deturnare de fonduri. [Link: https://www.nbcnews.com]
Nu îi iau apărarea lui Le Pen, a cărei mișcare politică și cea mai mare și influență în Franța, pe moment. Iau apărarea principiului statului de drept care a fost încălcat grosolan atât în România, cât și în Franța.
Politizarea a fost făcută de progres, în timp ce forțele tradiționale și conservatoare au apărat și a căuta să apere cu înverșunare varianta clasică a statului de drept – varianta apolitică.
Principiul statului de drept e vechi, de sute de ani. Nu e un principiu trivial, ci o axă fundamentală a democrației care se rupe, întregul eșafod democratic se prăbușește.
Dar, după cum am observat în România și Germania, iar acum în Franța, partidele „frecventabile” (a se citi „progresiste”) recurg la metode neconstituționale pentru a interzice partidelor de dreapta să participe la guvernare.
Tribunalele din România și Franța au aplicat principiul „scopul scuză mijloacele”, scopul fiind eliminarea „extremiștilor” din alegeri și, în consecință, a unui segment mare al populației din procesul democratic și electoral. Asta este inadmisibil.
Este un fenomen nou, aproape fără precedent în lumea democratică. E greu de înțeles cum un drept constituțional (dreptul de a candida) poate fi confiscat de tribunal.
Dincolo de Atlantic, tribunalele au adoptat o atitudine opusă: sanctitatea statului de drept și a drepturilor constituționale nu permit tribunalelor sau politicienilor să interzică persoanele „indezirabile” sau să întemnițate să candideze. Nu este tocmai neobișnuit, de exemplu, ca în Statele Unite să candideze în alegeri persoane întemnițate și chiar să câștige.
Un exemplu este candidatul Partidului Socialist din Statele Unite la președinția SUA, Eugene Debs, din 1920. Chiar dacă Debs nu a câștigat, a primit 914.000 de voturi. Nu a făcut campanie electorală, fiind în închisoare pentru 10 ani, pentru atentat la securitatea statului. [Link: https://www.brandeis.edu]
Ne așteptam ca în ultimii 105 ani respect față de democrație și stat de drept să fie mai răspândit, dar se pare că nu este. Ironic, Debs, reprezentantul „progresismului marxist” din vremea lui, a putut candida – din temniță, fără a fi împiedicat sau declarat personal non-grata de majoritatea conservatoare.
Trump a fost supus acelorași atacuri. State progresiste precum New Hampshire și Colorado i-au interzis candidatura, dar Tribunalul Suprem SUA le-a respins. Acum un an, Anne Barrett, judecător în Tribunalul Suprem, și creștină practică, scria, în privința aceasta:
„Tribunalul a rezolvat o problemă politică în acest sezon al alegerilor prezidențiale”.
Poate acum înțelegem și mai bine remarca lui JD Vance, făcută la Munich în februarie, că „the enemy inside is Europe's most dangerous enemy / inamicul din interiorul Europei este cel mai mare inamic al ei”.
Peter Costea
