%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Când discursul putinist despre "valori creștine" vă unge la suflet, merită să țineți cont de următoarele 4 modalități de justificare pretins creștină a oricăror atrocități.
1. Analogia cu Sfânta Treime. În această cheie, există o singură mare națiune rusă, subzistând în trei forme: rusă, bielorusă și ucraineană. Dar așa cum unitatea Sfintei Treimi este indestructibilă și incontestabilă, la fel și cele trei trebuie să stea strâns unite. Fie că vor asta, fie că nu. Observați totuși că avem, în realitate, o formă de monarhianism, căci una dintre aceste ramuri este mai egală decât celelalte și le poate impune propria voință chiar și cu tancul. Tancul sfânt, se înțelege!
2. Evanghelicii ruși au propria versiune "biblică" ce justifică "reunirea" cu forța: națiunea divizată a lui Israel. Așa cum Israel și Iuda mărturiseau prin existența lor dezbinarea poporului ales, și existența distinctă a Rusiei și Ucrainei este o rană deschisă care trebuie "vindecată" cu orice preț. În această perspectivă, războiul poate fi interpretat nu ca fratricid, ci ca încercare de unificare a marii națiuni.
3. Sfânta Rusie - care vine în continuarea "sfântului țarat" sau a "sfântului imperiu" - este A Treia Romă, unica drept-credinciosă în prezent (Prima Romă a căzut în erezie, A Doua Romă a fost cucerită de musulmani). Ea îndeplinește simultan un dublu rol: înlocuiește vechiul Israel ca popor ales și reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Dat fiind faptul că această împărăție trebuie să se extindă, Rusia se consideră îndreptățită să o extindă cu orice mijloace. Iar armata și războaiele capătă astfel misiuni sfinte de impunere (cu forța) a împărăției până la marginile pământului. Triumful împărăției lui Dumnezeu și cel al Rusiei devin astfel identitice, inseparabile.
4. Mesianismul - în virtutea celor spuse, Rusia devine purtătoarea unui scop mesianic. Oricine se opune Rusiei se opune, în ultimă instanță, voii divine. Astfel că orice adversar al Rusiei este automat adversarul lui Dumnezeu. De aceea, inamicii sunt considerați demonizați și pot fi pedepsiți fără remușcări. Mai mult, cu demonizații nu ai ce negocia (nu negociezi cu Diavolul), fiindcă ei trebuie mai întâi să-și admită starea și să treacă prin exorcizare - eventual. Sau pot fi pur și simplu măcelăriți. Nu degeaba se vorbește despre desatanizare.
*****
Toate aceste justificări pseudo-teologice ale războiului declanșat în urmă cu un an împotriva Ucrainei sunt prezente în discursurile putiniste și în cele ale propagandei ruse. Dacă liderii politici este de așteptat să se folosească de tot acest arsenal, deplorabil e faptul că aceste argumente sunt furnizate și susținute activ de biserici. Acest coctail otrăvit permite justificarea oricăror orori (doar faci bine distrugând demonizații, nu?) și binecuvântarea oricăror pretenții politice oricât de aberante. Nu întâmplător există o catedrală a armatei - o bizară combinație de ambiții militare și religie așa-zis creștină.
În plus, ele se pliază foarte bine peste nemulțumirile conservatoare față de ideologiile progresiste și totodată peste nevoia de autoflagelare (ne merităm soarta, bla, bla, bla) și de autoculpabilizare din Occident. Bașca, forța și virilitatea pe care le proiectează propaganda rusă stârnesc admirația celor dezămigiți de slăbiciunea Occidentului istovit moral.
În loc ca modelul simfoniei bizantine să fie reinterpretat în sensul unei separări sănătoase între politic și religios, între puterea lumii și manifestarea Împărăției lui Dumnezeu, această simfonie este dusă la un nivel de contopire care anulează distincția dintre religios și politic.
Oricine citește cu mintea limpede ideile de mai sus reacționează, sper!, respingându-le ca ridicole și profund eronate. Însă când acestea sunt picurate abil în discursuri care preamăresc "valorile creștine" și deplâng soarta occidentului decadent, dintr-odată unii creștini devin mult mai îngăduitori și parcă diavolul teologico-politic odios nu li se mai pare așa de negru, ba chiar pare un "înger de lumină".
Când ai însă o teologie cât de cât sănătoasă, nu poți admite că vreo națiune funcționează în logice Sfintei Treimi. Nu poți admite că Împărăția lui Dumnezeu este reprezentată de un singur popor pe pământ sau, și mai sinistru, că poate fi impusă prin mijloace violente care contravin înseși scopurilor acestei împărății! Ce predică Rusia este într-o contradicție grotescă și flagrantă cu Predica de pe Munte! În cel mai fericit caz, războiul dus de Rusia ar putea fi asemuit cu Petru care vrea să-l apere cu sabia pe Hristos. Dar comparația e foarte limitată, fiindcă Petru nu e un măcelar odios.
În fine, nu ai cum admite că un popor (oricât s-ar considera de ales - și cine scapă de această capcană a excepționalității?!) are un destin mesianic și salvific! Nu există niciun fel de mântuire pe care să o dea vreaun popor! Marele Dostoievski însuși a căzut în această capcană a mesianismului rus - în fond, o ideologie la fel de nocivă precum cele de care s-a lepădat în tinerețe.
O, da! Rusia poate spune multe adevăruri incomode despre Occident. Dar aici se aplică mai degrabă ceea ce spune Steinhardt despre Diavol: "Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu."
(Mi-am bazat cele 4 puncte descrise mai sus pe o prezentare făcută de Andrei Meleshko la CEEAMS Annual Conference, în Osijek).
(Imagine: ceremonie în Catedrala Forțelor Armate Rusești)
