
Vestea recentă potrivit căreia Coreea de Nord vrea să pună la dispoziția Rusiei 100.000 de „voluntari” să lupte împotriva Ucrainei e mai mult decât simbolică: în spatele știrilor despre războiul din Ucraina se petrec lucruri serioase pe care pe moment noi nu le cunoaștem, dar care vor avea consecințe la fel de serioase pentru viitorul planetei și al societății globale. Câmpul de bătălie al istoriei în aceste zile este Ucraina, la granițele României. Fiecare cetățean român ar trebui să fie preocupat de acest lucru, dar mai ales și bine informat.
Tot mai multe voci influente își exprimă îngrijorarea. Chiar și Secretarul General al ONU ne spune că ne aflăm la un pas de un cataclism nuclear care ar putea distruge planeta. Distrugerea termocentralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, va produce, spun experții, o ciupercă nucleară care va acoperi toată Basarabia și până la jumătate din Romania. Macron își relansează și el, din nou, diplomația telefonică pentru a-l convinge pe Putin să nu distrugă termocentrala.
Ploconeala constantă și telefoanele disperate ale lui Macron, unul dintre pretinșii arhitecți ai Noii Ordini Globale, dovedesc că Occidentul este paralizat în fața celei mai mari provocări de după 1945. Dovedește, în plus, că Occidentul foarte probabil nu va avea o voce influentă majoră în reconfigurarea lumii.
China, Rusia și India probabil vor avea vocea decisivă. Ele sunt țări cu un interes economic comun. E posibil ca pe lângă ele să se alăture statele pirate ale lumii: Coreea de Nord (care deține arme nucleare), Iran (care e la un pas de a deveni o putere nucleară) și unele dintre țările din Orientul Mijlociu. Împreună, țările cu interese economice opuse Occidentului și cele ostile militar Occidentului foarte probabil vor reconfigura lumea. Un rol oarecare va fi exercitat și de Statele Unite, dar rămâne de văzut în ce măsură și în ce privințe.
Impresia mea este împărtășită și de alții. Vă recomand, în acest sens, What America's Great Unwinding Would Mean for the World / Ce ar putea însemna colapsul Americii pentru lume, publicat în The Atlantic de Tom McTague pe 8 august. [Link: www.theatlantic.com]
Observațiile lui McTague sunt clare, obiective și incisive. Occidentul încă este într-o stare de somnolență hedonistă. Europa nu poate supraviețui economic ori militar fără America. America însă e în declin. Fracturată intern de mișcări sociale antagoniste, obsedată mai mult cu noțiuni de sexualitate bizară decât de virtute, lipsită de lideri fermi și credibili, America nu mai reprezintă garanția securității globale ca în 1945. Unii americani propun chiar decuplarea imediată a Europei de America și reorientarea Americii către Pacific.
Diplomații europeni cu care McTague comunică sunt îngrijorați și frustrați. Le este teamă că America va abandona Europa, dar nu o învinuiesc pentru o astfel de eventuală decizie. Frustrarea lor cea mai mare este cu ceea ce ei numesc "German irrationality / iraționalitatea germană". Este o expresie prin care diplomații descriu obstinența Germaniei. În opinia lor, Germania, nu Ungaria sau Polonia, este piedica cea mai mare care previne unitatea Europei împotriva Rusiei.
Scrie el: "Berlin doesn't seem to want anything other than a world of open markets to sell its products. If this means dependence on other countries for security, energy, or other things, then so be it. Today, it is hard to see the unity of political will across the continent required to fundamentally change things / Berlinul pare să nu mai vrea nimic pe lângă o piață mondială deschisă pentru vânzarea produselor Germaniei. Dacă asta înseamnă dependența de alte țări pentru securitatea ei, energie ori alte lucruri, așa să fie. Astăzi este dificil să poți vedea o voință politică unită de la un capăt la altul al continentului pentru a schimba fundamental lucrurile".
Iar dacă Germania va continua să urmărească doar acest scop, Europa va deveni irelevantă, conchide McTague. Adaugă el: "perhaps this is the source of Europe's real panic: that it is becoming irrelevant / probabil tocmai asta e sursa panicii reale a Europei: teama că devine irelevantă".
Exact cum spun și eu de câteva săptămâni încoace: 24 februarie ne-a găsit nepregătiți, dezorientați, indeciși, neuniți, fără un scop ori o țintă anume. Am crezut, ca europeni, că la dolce vita europeană va dăinui veșnic. Personal eu văd the writing on the wall / scrisul pe perete pentru Occident. O epocă istorică se apropie de final și alta se deschide.
Cine ne va călăuzi prin vremurile tulburi care ne stau în față?
Peter Costea