%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Observ în ultimele luni o abundență de materiale care converg asupra aceleași concluzii: religia – în cazul nostru credința în Dumnezeu, ne face fericiți. Ori, poate mai bine zis, mai fericiți decât cei fără credință.
Subiectul este mai mult legat de societatea americană care se confruntă cu o epidemie a singurătății, o problemă în creștere și în România. [Link: www.nytimes.com]
De fapt, singurătatea este un produs neintenționat al epocii digitale în care trăim, cuplat cu declinul religiozității în Occident. Studiile privind subiectul sunt abundente. Ofer un specimen, recenzia cărții lui Abigail Shrier, Bad Therapy: Why the Kids Aren’t Growing up / Terapia proastă: de ce copiii nu se maturizează. Link: www.thenewatlantis.com
Instabilitatea emoțională este o mare problemă, mai ales în rândul minorilor. Conform studiului alăturat, în 2023, 8,3 milioane de minori au primit atenție medicala în America doar pentru probleme emoționale și mintale. [Link: www.samhsa.gov ]
Credința în Dumnezeu ca factor al fericirii este subiectul sociologilor, psihologilor și al liderilor spirituali din toate confesiunile. Recent, însă, sociologii s-au plâns de faptul că subiectul singurătății și rolul credinței în eliminarea ei a fost un subiect mai mult discutat de liderii spirituali, preoți, pastori, cercetători creștini.
Conform Profesorului Arthur Brooks de la Universitatea Harvard / Harvard Business School, „religion is a fix for the loneliness epidemic / religia este o cură pentru epidemia singurătății”. „Happiness comes, in part, through faith / fericirea, adaugă el, este, în parte, un rezultat al credinței în Dumnezeu”.
Ofer un interviu foarte folositor cu Profesorul Brooks, publicat în The Atlantic pe 23 iulie, intitulat Can Religion Make you Happy / Te poate face religia fericit? [Link: www.theatlantic.com]
Sociologii agreează că „people who do have a strong sense of religious practice in their life tend to be happier / persoanele care au un sentiment puternic al practicii religioase în viața cotidiană tind să fie mai fericiți”.
Integrarea în viața bisericească ajută mult, spun sociologii, la fericirea celor care participă. Singurătatea zilelor noastre e cauzată, ni se spune, și de ceea ce autorul numește „decline in associational life / declinul în viața de asociere”. Participarea în viața de comuniune spirituală conectează ființele umane.
Declinul religiozității, ni se confirmă, este în dezavantajul societății în general. Această realitate e mai pronunțată în rândul tinerilor în anii 20 ai vieții, motiv pentru care, printre altele, generația aceasta e mult mai nemulțumită și nefericită decât generația părinților lor care rămân atașați credinței.
Un alt efect pozitiv al credinței în Dumnezeu este ceea ce sociologii numesc „angajamentul civic”. Persoanele credincioase sunt mai mult implicate în viața civică decât persoanele din viața cărora lipsește practica religioasă. Cei neinteresați de viața religioasă tind să voteze mai puțin, să fie mai puțin interesați de bunăstarea vecinilor lor și sunt mai puțin interesați de munca de voluntariat în comparație cu persoanele religioase. Ca atare, ei sunt mai puțin fericiți.
Profesorul Brooks accentuează și faptul, foarte important, că persoanele religioase sunt mult mai fericite decât cele care resping standardele morale impuse de Scriptură. Cei dintâi acceptă standardele morale și își trăiesc viața în cadrul lor – mulțumiți și fericiți, pe când cei din urmă aleg să-și trăiască viața în afara acestor standarde, consecința principală a acestei alegeri fiind nefericirea lor.
Peter Costea
