%20%23%20MM.gif)
Astăzi postez a patra parte a materialului Goana după utopie este rădăcina multor necazuri.
Vezi și:
De la o vreme, amanții Baronesei pretind că sunt partenerii ei de afaceri în construcția hotelului. Certuri se iscă între amanți, dar și între amanți și Baronesa. Pentru a-i constrânge să muncească, Baronesa îi amenință cu revolverul ce-l purta la brâu, în timp ce în cealaltă mână ținea un bici. Când amantul ecuadorian îi spune că nu mai vrea să muncească, Baronesa îi spune că ea este proprietarul și stăpâna insulei și că el e sluga ei. Uimit, ecuadorianul îi răspunde că e nebună, moment în care, din fericire, un glonte care iese din revolverul Baronesei îi trece pe lângă cap. Revolverul Baronesei dăduse greș. Înmărmurit, ecuadorianul părăsește insula cu primul vas care ancorează în Floreana, pe insula rămânând acum doar 8 persoane.
Spaima intra în cei rămași. Ritter și Wittmer pretind că sunt „băștinași” ai insulei și fac front comun împotriva Baronesei și a amanților încă rămași pe insulă. Relațiile dintre ei se deteriorează. Rudolf, cel suferind de tuberculoză, trece tot mai des pe la gospodăria lui Ritter și Wittmer cerând mâncare. Baronesa a încetat să-l mai hrănească. Începuse să doarmă sub cerul liber ori în fața porții lui Ritter și Wittmer.
Într-o noapte se aud țipete și împușcături în casa Baronesei. Rudolf tuberculosul încetează să mai treacă pe la casele vecinilor, iar Ritter și Wittmer își baricadează familiile în casă. Se pregătesc de un posibil conflict. După câteva zile, însă, la ușa lor bate Rudolf, informându-i că Baronesa și amantul ei favorit Robert au dispărut și că el nu știe nimic privind soarta lor.
Înarmați până în dinți, Ritter și Wittmer se duc la casa Baronesei. Pun întrebări, văd lucrurile vraiște. Rudolf le arată urmele celor doi în nisip îndreptându-se către ocean. Explicația lui este că Baronesa și Robert au decis să se mute în Tahiti, la o distanță de 6.685 de kilometri, că s-au urcat într-o barcă și au pornit în larg.
Wittmer și Ritter devin suspicioși, Tahiti aflându-se la o depărtare uriașă de Floreana și unde nu se putea ajunge cu o barca. Wittmer și Ritter nu sunt convinși de povestea lui Rudolf, dar devin precauți. Încep să se teamă de Rudolf, ca nu cumva ei să devină următoarele victime.
O secetă cumplită afectează utopia Floreana în 1933 și 1934. A ținut 7 luni în care nu a plouat, temperatura a fost ridicată, izvoarele au ajuns doar stropi de apă. Dore se îmbolnăvește de cancer la un deget, iar Ritter i-l taie. Rudolf părăsește insula în iulie 1934. Câteva luni mai târziu, două trupuri sunt depistate pe o insula învecinată nelocuită. Ambele cu fața în jos. Sunt trupurile lui Rudolf și al unui jurnalist danez. Barca lor o luase in derivă. Nici urmă însă, de Baronesa și Robert.
Nenorocirile din Paradis se țin lanț la mijlocul lui 1934. Ritter, vegetarian la începutul aventurii, începe să mănânce carne. În Germania își scosese toți dinții și i-a înlocuit cu dinți de metal, care de la o vreme au început să cadă. La fel dinții naturali ai lui Dore. Ritter ucidea porcii sălbăticiți ai insulei cu otravă, crezând că dacă fierbe carnea lor otrava va dispărea. Nu a fost așa.
Carnea a rămas otrăvită și Ritter mănâncă din ea în iulie 1934. Traheea, esofagul, limba și pântecele i se umflă, zace în pat, durerile îl cuprind. Nevasta lui Wittmer, Margret, îl întreabă dacă vrea să se roage pentru el. Ritter refuză. Solicita, însă, ca Dore să îi citească pasaje din cartea lui Nietzsche, Thus Spake Zarathustra / Așa vorbește Zarathustra. Dore i le citește. Ritter cere un creion și hârtie, fiindcă nu mai poate vorbi. Ia cartea din mâna lui Dore și subliniază pasaje din cartea lui Nietzsche cu rugămintea ca mereu după moartea lui să-și amintească de el citind acele pasaje. Apoi Ritter moare, fiind îngropat în colțul grădinii casei.
În 1934 Dore împlinește 33 de ani. Pe 7 decembrie 1934 se întoarce în Germania, unde moare într-un azil pe 11 mai 1943, la doar 42 de ani.
Familia Wittmer își continuă viața în Floreana. Harry se îneacă în 1951 după ce barca din care pescuia se răstoarnă. Tatăl lui, Heinz Wittmer, moare de o moarte naturala în 1967. Soția lui, Margret, moare în anul 2000. Până atunci, ea, soțul ei, copiii și nepoții ei au terminat de construit hotelul de lux, care până în ziua de astăzi poartă numele familiei, Wittmer Hotel. Hotelul adăpostește un muzeu.
NOTĂ: Voi posta ultima parte în curând.
Peter Costea
