• Vezi și:  Peter Costea ◉ Floreana

Pe 3 iulie 1929, Ritter și Dore pornesc cu vaporul din Germania și ajung, via canalul Panama, în Ecuador de unde, după câteva săptămâni, debarcă în Floreana. După plecarea vasului, ei rămân singurele persoane în Floreana, o insulă vulcanică, nelocuită și pustie.

Lângă locul de debarcare au dat peste o casă prăbușită, care fusese locuința unei familii de norvegieni care încercaseră și ei să construiască o lume utopică în Floreana înaintea lor, dar fără succes. Și-au pus lucrurile aduse din Europa acolo și după câteva zile au început să exploreze insula. A fost mai greu pentru Dore, ea fiind șchioapă.

După doar câteva ore și-au dat seama că planurile de acasă nu se potriveau cu cele din târg. Primul șoc, și poate cel mai mare, a fost că Floreana nu era „o grădină a lui Dumnezeu”. Insula mișuna de animale sălbăticite, lăsate în urmă de pirați, porci, vite, câini, măgari sălbăticiți care nu erau obișnuiți cu prezenta ființelor umane. Deveniseră agresive.

Peste tot erau șobolani, șoareci, țânțari. Au dat peste câteva izvoare de apă, și peste ruinele unui așezământ al piraților și marinarilor abandonați de vasele care se opreau în Floreana să ia apă ori să taie balenele vânate. Unii dintre pirați au fost abandonați pe insula, criminali sau marinari răzvrătiți care de-a lungul anilor și-au înjghebat acolo locuințe rudimentare, trăind asemenea lui Robinson Crusoe din cărțile lui Daniel DeFoe. Unii s-au ucis între ei ori au dispărut în apele oceanului, pe alocuri malurile insulei fiind înalte de 15 metri.

Floreana, însă, devenise și un fel de oficiu poștal pentru echipajele în tranzit, unde marinarii depozitau scrisori și colete într-un butoi. Scrisori pentru America și Europa erau lăsate acolo, la fel și scrisori și colete venite din America și Europa pentru echipajele de marinari care își câștigau pâinea muncind în Oceanul Pacific.

Până în 1932, Ritter și Dore au fost singurele ființe umane care locuiau în Floreana. 16 kilometri în diametru, insula le asigura o viață confortabilă, dar care necesita o muncă uriașă. Și-au construit o casă, o gradină, și mai multe animale s-au aciuit pe lângă ei și casa lor. Și-au improvizat o viață relativ confortabilă.

De la o vreme au început să trimită scrisori ziarelor din Germania, devenind peste noapte o senzație. Lumea a început să afle de Floreana, iar ziarele americane au început și ele să scrie despre „Adam și Eva” din Floreana.

La scurt timp, vase de lux din Europa și America au început să ancoreze în Floreana, la fel și oameni de știință și cercetători ai vieții marine care studiau animalele din Galapagos. Erau curioși să-i cunoască pe Ritter și Dore și modul lor de viață. Apoi au urmat jurnaliștii, Ritter și Dore devenind o și mai mare senzație. Pozele lor și viața lor  în „Edenul” pe care și l-au creat au făcut înconjurul lumii.

Articolele lor publicate în presa europeană i-au tentat și pe alții să facă un pas similar. Heinz Wittmer, un alt german, a fost unul dintre ei. Căsătorit și cu un copil, Harry, a divorțat și s-a căsătorit cu Margret, o femeie mult mai tânără, dar care îi împărtășea visele utopice. Au ajuns și ei în Floreana, în 1932, Margret fiind însărcinată la vremea aceea. Populația insulei a ajuns astfel la 5 persoane.

La început, cele două familii s-au înțeles bine. Heinz era un om harnic care și-a încropit o locuință, o grădină, o viață confortabilă pentru el și familia lui. Momentele de conflict au început să se ivească atunci când doctorul Ritter a refuzat să ajute la nașterea copilului lui Margret. Ritter era un om ciudat, convins că suferința șlefuiește sufletul li caracterul. I-a luat lui Margaret 2 zile de dureri să nască, copilul născându-se pe 1 ianuarie 1933 pe un pat de strujac. I-au pus băiețelului numele de Rolf.

S-a iscat ceartă și gelozie și între Dore și Margret. Conflictele s-au înmulțit, cele două familii dându-și seama că au nevoie unele de altele pentru a supraviețui. Vasele de lux care ancorau în Floreana veneau mai des la Ritter și Dore și mai puțin la familia Wittmer. Vizitele implicau și bunuri materiale primite din partea filantropilor care ancorau în Floriana.

Peter Costea