%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Săptămâna mare este, îmi pare, hiperspiritualizată. Ar trebuie, zice-se, să ne gândim la cele sfinte. Și sunt de acord. Dar cele sfinte au legătură cu cele lumești. Tocmai asta ne spun toate sărbătorile legate de viața lui Isus. Și cred că la cele sfinte se ajunge și prin meditarea la propriile păcate.
Aș semnala, în acest context, un fenomen care mi se pare că ia o tot mai mare amploare: manipularea religioasă de la tot felul de tribune (că nu mai e doar amvonul, ci sunt o gramadă acum). Și această manipulare - care face uz în mod agresiv de evenimentele tragice recente - ia forme tot mai rudimentare, mai primitive, mai simpliste.
Ca de obicei, sunt exploatate toate fricile și pe ele își clădesc notorietate diverși vorbitori și vorbăreți. Nu mă pot pronunța dacă se întâmplă totul cu bună știință sau dacă e doar un reflex. Dar nu țin minte să fi văzut o asemenea anvergură a manipulării în epoca rețelelor sociale. Mereu mai răsare câte un personaj dornic să-și subordoneze o ceată de adepți.
Un fenomen complementar este cel al presiuni dinspre mulțimi. Nu ai voie să scoți capul din mulțime, că se năpustesc oamenii de bine să te aducă înapoi - sau să te decapiteze, după caz. Se pare că toată lumea e expert în tot ce se întâmplă și mai ales în interpretarea teologică a elementelor realității.
Iar cum mulțimea are nevoie și de reprezentanți, repede se găsesc oameni care să se facă purtători de cuvânt și de drapel; oameni care simt instinctiv ce trebuie să spună ca să împlinească nevoile mulțimii. Și care știu pe cine trebuie să atace ca să consolideze convingerile mulțimii.
În acest context se face teologie, se discută despre chestiuni spirituale și se dezvoltă cultura teologică și discernământul spiritual. Cele două fenomene sunt însă ample, insidioase și cu efecte imposibil de prevăzut. De asemenea, sunt foarte greu de contracarat, fiindcă oricine ar cuteza să se opună devine automat vrăjmașul lui Dumnezeu însuși.
Pentru o înțelegere mai facilă, se poate folosi (cu rol de analogie) scena alegerii între Isus și Baraba. După ce liderii religioși și politici au orchestrat un proces prin care să scape de Isus, mulțimea a prins ideea și a venit cu propria contribuție la eveniment. Un pic de instigare de sus, niște umori răscolite, de jos, și iaca gata treaba.
La fel funcționează lucrurile și în prezent. Și NU sugerez că oricine se află la mijloc este o figură mesianică sau victimă vinovată (insist: NU sugerez așa ceva!), ci vreau exclusiv să pun în evidență aceste două boli sistemice: manipularea și presiunea de grup. De care am putea să ne căim și să ne lăsăm. Mai ales în săptămâna mare, când avem o oglindă atât de clară dinainte.
(Imagine: The Bible and Its Story Taught by One Thousand Picture Lessons, from 1910)
