Articole

Peter Costea ◉ Comisia de la Veneția dă lecții Curții Constituționale din România

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Comisia de la Veneția dă lecții Curții Constituționale din România

Nu sunt un fan al Comisiei de la Veneția. Comisia a fost lansată după prăbușirea Cortinei de Fier cu intenția de a da „lecții de democrație și stat de drept” țărilor din Estul Europei. A fost o inițiativă izvorâtă și din aroganța și spiritul de superioritate al occidentalilor.

În opinia mea, a fost o inițiativă lipsită de sens. Aroganța inițiativei e dovedită și de însuși numele Comisiei. E „de la Veneția”, nu dintr-o țară estică. Puteau să-i spună „Comisia de la București / Cluj / Timișoara / Iași”, tocmai pentru a construi o punte de apropiere între Vest și Est. Și pentru a-i face pe juriștii occidentali să zboare în România, nu doar pe români să zboare în Occident cu plângerile lor.

Dar dacă o avem, putem să ne plângem și la Veneția când simțim durerea, iar aparatul politic corupt al României ne strivește degetele în ușa, așa cum a făcut-o în toamna și iarna lui 2024. Comisia nu emite „decizii”, ci doar „opinii” sau „rapoarte”. Iar cele din urmă nu sunt obligatorii. Dar au, totuși, o oarecare autoritate morală.

Opinia emisă în Cazul României pe 27 ianuarie critică, indirect, CCR. Este o Opinie generală care nici măcar nu menționează numele lui Călin Georgescu, iar evenimentele care au dus la anularea alegerilor sunt menționate pe scurt și în treacăt. În esența ei, Opinia enunță câteva păreri privind (1) dacă; (2) când și cum se pot anula alegerile naționale; și (3) cine are autoritatea în interiorul statelor să anuleze alegerile.

Raportul e disponibil aici: www.venice.coe.int/webforms

 Iată câteva concluzii.

1. Media socială prezintă provocări majore pentru toate democrațiile în contextul alegerilor. Până în prezent, legislațiile interne ale statelor privind utilizarea mediei sociale la alegeri rămân vagi, netestate suficient în alegeri, și, în consecință, utilizarea ei nu poate fi – în sine, un motiv pentru anularea alegerilor. Infracțiunile cad sub incidența legilor aferente, dar nu impun anularea alegerilor (P. 14-15).

2. Comisia respinge și critică utilizarea rapoartelor secrete transmise de serviciile de informații către CCR (sau în alte țări) pe baza cărora alegerile au fost anulate. Ne amintim, bineînțeles, că tocmai acesta a fost argumentul CCR, a invalidat alegerile pe baza informațiilor serviciilor secrete privind „interferența” unor „factori externi ostili” în alegerile prezidențiale (P. 16).

3. Realitatea zilelor noastre este că nicio țară nu poate să se izoleze de „influențe externe” în cazul alegerilor, și, în consecință, astfel de ingerințe nu pot constitui un motiv bine întemeiat pentru anularea alegerilor.

4. Când alegerile sunt contestate, autoritățile trebuie să respecte principiul „finalității votului” și că „votanții trebuie să aibă încrederea că votul lor este final / the voters must trust that their vote is final” (P. 6).

5. Iregularitățile minore care nu afectează rezultatul alegerilor nu justifică anularea lor (P. 6).

6. Decizia de anulare a alegerilor e bine să fie făcută de agențiile naționale electorale, nu de tribunale (P. 7).

7. Cuantumul de probe necesare pentru anularea alegerilor trebuie să fie ridicat, nu infim. Anularea e justificată doar în „circumstanțe extraordinare unde există probe de ilegalitate, infracțiuni, distorsionări, furt, nedreptate și acțiuni rău intenționate clar dovedite și care, la nivel cumulativ, au cauzat distorsionarea rezultatelor alegerilor” (P. 11).

8. Un principiu adițional este „necesitatea dovedirii convingătoare că rezultatele alegerilor ar fi fost diferite în absența iregularităților” (P. 12).

9. Anularea alegerilor ar putea fi permisă doar în cazul unui „prejudiciu real”, si anume, doar în situații în care „invalidarea rezultatelor alegerilor [este] mai puțin dăunătoare decât validarea rezultatelor alegerilor în ciuda deficiențelor” (P. 12-13).

10. Anularea alegerilor este un act extrem, fiind în conflict cu principiul dreptului la vot și a libertății cetățenilor de a vota liber (P. 13).

11. Fără a menționa numele lui Georgescu, Comisia afirmă ca în situații de „influență externă” este practic imposibil (și nepermis) să atribui interferentele externe candidatului (P. 16).

12. Comentariile candidaților, fie ele oricât de bizare și dezagreabile, nu pot justifica prevenirea candidaturii lor.

Declarațiile sunt „value statement judgments which fall under the candidate’s freedom of expression.” („declarațiile sunt opinii subiective care cad sub incidența libertății de expresie”) (P. 19).

Evaluată în lumina acestor principii, putem reafirmă de bună-credință că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale (Primul Tur), este neconstituționala, ultra virus, extra-judiciară.

Una grava care a redus democrația și statul de drept în România la un nivel mult inferior standardelor și normelor internaționale.

În opinia mea, este clar că Opinia plesnește CCR peste degete, nu doar în Cazul Georgescu, dar și în Cazul Șosoacă.

CCR ne datorează scuzele de rigoare, demisia și organizarea Turului II la prezidențiale ântre Georgescu și  Lasconi. Doar așa ne putem vindeca Țara și restabili pacea socială în România.

Peter Costea