Vezi și: 

Peter Costea ◉ Jason Hill, povestea reîntoarcerii unui ateu la Dumnezeu (I)

Semințele derapajelor proprii sunt atribuite de Hill absenței tatălui lui din familie. Tatăl era plecat deseori de acasă. O lua razna. Rănile lui Hill sunt exprimate plastic: „he   leave us when we were so young and I was so desperate for the love of a father / tata ne-a părăsit când eram mici și eram atât de disperat după dragostea unui tată”. „Ne-a părăsit când foamea mea emoțională și psihologică mă amenința cu moartea”. Tatăl lui sa sinucis. Medicii spuneau că era schizofrenic.

În scrisorile adresate lui Dumnezeu, Hill comentează și asupra unor evenimente din viața familiilor lui. În timp ce el se desfătă în viața de „succes” din America, mama lui din Jamaica murea de cancer de sân. Hill sa dus să o vadă. Spre surprinderea lui, mama lui nu era tocmai impresionată de realizările fiului și insista să știi mai bine care era relația lui cu Dumnezeu.

Bunica fusese și ea paralizată, bolind ani la rândul într-un pat, neputând vorbi. Hill a trecut și pe la ea, neputând însă să vorbească cu ea, dar amintindu-și că bunica la învățat să se roage. O îndeletnicire din cele mai prețioase, scrie Hill.

Remarca el, „they don't make women like our grandmothers anymore. They are a dying breed / nu se mai nasc în zilele noastre femei de calibrul bunicilor noastre. Ele sunt o specie pe moarte”. Hill ere surprins că nici chiar în momentele de paralizie bunică lui nu intra în panică. Nu dispera.

Îl întreaba pe Dumneze „cum este Doamne, că în suferința ei, această femeie, cândva atât de virbantă și plină de viață, încă reușește să afirme pe Tine și pe viața Ta în refuzul ei de a ceda disperării   ?

L-au captivat ochii bunicii, care erau limpezi și liniștiți și prin care ea vorbea, abilitatea ei de a vorbi fizic fiind paralizată.

Bunica a făcut o impresie deosebită asupra lui Hill, mai târziu dedicând timpul lui să viziteze oamenii bătrâni în azile, unde le vorbește despre Dumnezeu.

Printre altele, Hill explică și cum și-a redobândit credința în Dumnezeu. A fost un efort al voinței, al perseverenței, prin citirea Cuvântului, meditare și scrisori către Dumnezeu. Ca să crezi, scrie el, trebuie să ai voință.

Voința lui a fost să sacrifice absolut propriile ambiții și să accepte autoritatea a lui Dumnezeu în viața lui, o viață de supunere, dar o viață a libertății.

Prietenii și colegii de breaslă l-au abandonat pe Hill în timp ce caută drumul înapoi spre Dumnezeu. Pierderile au meritat, scrie el, culminând scrisorile cu afirmația de final „All My Love, Your son, Jason / Cu toată dragostea mea, Fiul tău, Jason”.

Recomand cu entuziasm cartea. Recenzia mea redă doar o mică parte din simțămintele și călătoria unică a lui Hill, la începutul lui Dumnezeu, și apoi înapoi. Recomandarea mea finală este această carte să fie tradusă și în românește.

Peter Costea